Distribuie articolul

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a trimis un mesaj enoriaşilor săi referitor la ora de religie. Iată ce le-a scris ierarhul ortodox enoriaşilor din eparhia sa:

Înscrierea elevilor la ora de religie este o mărturisire a Mântuitorului nostru lisus în vremurile pe care le trăim astăzi – ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi al Rădăuţilor

Ora de Religie este cea mai valoroasă recuperare a Bisericii pentru că întotdeauna Biserica a educat copiii şi şcoala s-a născut în tinda Bisericii. Această recuperare trebuie să nu fie pierdută, pentru că, aşa cum ne formăm copiii, aşa vor fi cetăţenii de mâine. Copiii sunt cei mai receptivi la tot ceea ce le împărtăşim, tocmai de aceea trebuie să împărtăşească valorile religioase.

Iisus Hristos, care este în centrul orei de Religie, este persoană istorică. Creştinismul a produs o civilizaţie, a produs, cu adevărat o cultură atât de valoroasă, cea mai înaltă valoare culturală în domeniul muzical, în domeniul artei, arhitecturii, în domeniul literaturii. Tocmai de aceea se cuvine să ne creştem copiii în astfel de valori. Cine ar renunţa, dintre părinţi, la ora de Religie ar mutila propriul copil pentru că am ascultat oameni care au spus: nu cred în Dumnezeu, dar copilul îl dau la Religie pentru că acolo nu învaţă decât pozitiv, învaţă să fie mai luminat şi cu un comportament corespunzător societăţii şi oricărui timp.
Îi felicit pe toţi cei care îşi menţin, ca părinţi, copiii la ora de Religie şi îi încurajez pe copii să crească cu vârsta şi cu înţelepciunea, întrucât ora de Religie este un liant, Dumnezeu este şi al ştiinţei, dar şi al înţelepciunii. Ora de Religie le creează un orizont al înţelepciunii care, în îngemănare cu ştiinţa, formează personalitatea omului pornind din copilărie.”

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: