Handbalistele de la Universitatea Alexadrion Cluj au obţinut, sâmbătă, o victorie importantă, scor 25-24, în faţa formaţiei HC Dunărea Brăilă, într-un meci din cadrul etapei a XVII-a a Ligii Naţionale.
Aşa cu o arată şi scorul final, partiva a fost una de mare luptă şi a avut momente de dramatism, clujencele pregătite de Carmen Amariei reuşind la capătul unei evoluţii foarte bune să-şi adjudece meciul în care porneau cu
şansa a doua, dată fiind diferenţa din clasament dintre cele două formaţii. „Studentele” au luat meciul în serios încă din primele minute, iar atitudinea „războinică” de care vorbea Amariei în luna decembrei, la instalarea în
funcţia de antrenor principal, s-a reflectat cel mai bine în înfruntarea cu trupa de la Dunăre. Laura Opa şi Cristina Laslo, cu 7, respectiv 5 goluri marcate, au fost principalele marcatoare al ardelencelor, iar Ana Maria Măzăreanu a făcut adevărate minuni între buturi.
De altfel evoluţia portăriţei a fost lăudată şi de exigenta antrenoare a universitarelor. „Apărarea a fost extraordinară, Măzăreanu ne-a uimit pe toți și a ridicat de atâtea ori sala în picioare. Comunicarea dintre fete și
faptul că își doresc să realizeze lucruri mărețe cu această echipă s-a văzut foarte bine în jocul nostru de astăzi”, a declarat la finalul partidei Carmen Amariei. Succesul obţinut în faţa Dunării Brăila este doar al patrulea
stagional, dar este unul care le readuce pe fetele lui Amariei în lupta pentru ocuparea unui loc în play-off (poziţiile 1-8), chiar dacă în acest moment diferenţa dintre „”U” Alexandrion şi HCM Râmnicu Vâlcea, ocupanta locului 8, este de 6 puncte.
Următorarea partidă de campionat pentru clujence va avea loc sâmbătă, 7 februarie, de la ora 15.00, în deplasare la HC Zalău.
Paul Panait
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

