Moscova se apropie de Budapesta cu pași repezi și hotărâți, încercuind România ca în cele mai negre momente ale istoriei noastre. Cum Rusia își stabilește piloni și prin alte țări vecine noastre, o să ajungem o insulă în mijlocul unei mări rusești. Este pregătit statul român să facă față unei asemenea provocări? Suntem, ca pe vremea Imperiului Roman, ultimul avanpost occidental în fața barbariei, dar nici atunci Roma nu a rezistat la nesfârșit și s-a retras, lăsându-ne în calea migratorilor. Statele occidentale vorbesc mult și fac puțin, multe dintre ele preferă să își conserve interesele particulare cu Rusia, așa că, până la urmă, ne bazăm tot pe noi înșine. Dar pentru a rezista asalturilor externe, trebuie să fim puternici pe dinăuntru, iar imaginea DNA-ului în prim planul scenei publice ne arată, dimpotrivă, cât de cariați suntem.
DNA scoate multe măsele stricate, dar e important să vedem ce crește în loc, pentru că imaginea dentistului hotărât care extrage la nesfârșit noi generații de dinți cariați înseamnă orice, numai un stat puternic nu. Iar lațul ruso-maghiar nu e doar pe dinafara țării, acțiunile tot mai îndrăznețe ale extremiștilor maghiari din Transilvania care imită separatismul rusesc ne arată că problema a păstruns deja în interiorul statului român. Același stat care nu e în stare să-l aducă acasă pe deputatul fugar Marko Attila pentru a răspunde în fața justiției. Același stat în care cazul Laszlo Borbely, fost ministru care poate fi trimis în urmărire penală doar prin votul Parlamentului, este amânat de comisia juridică a Camerei Deputaților grație înțelegerilor puterii cu UDMR. Complicitățile sunt multe și la nivel înalt, dar toate ne șubrezesc puterea de apărare și de reacție. Pe asta se și bazează Ungaria atunci când îl ascunde pe Marko Attila și atunci când sponsorizează, nu doar cu banii proprii ci și cu cei rusești, autonomiștii maghiari din Transilvania: pe lipsa de reacție și pe complicitățile cu anumiți reprezentanți ai statului român.
Cazurile de retrocedări ilegale din Ardeal nu ajung la lumină din același motiv, pentru că pe fir sunt și oficialii români care au permis să se întâmple cedarea bucată cu bucată a României, probabil nu pe gratis. De aceea nu am avut comisie parlamentară de anchetă pe aceată temă, deși acest lucru a fost propus. Trebuie să ne facem curățenie totală în propria ogradă ca să putem apoi să stăm la gard și să-i respingem pe cei care vor neapărat o bucată din pământul nostru.
Pentru Jurnalul Românesc, Bogdan Diaconescu, Deputat – Președinte PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Se strânge lațul ruso-maghiar!!!”
Drogatu-le -de ar fi tara ta in situatia asta -nu cred ca ai avea motive sa razi-sa vezi o Ungarie acaparata de gasti,clanuri corupte,tiganii sa fie cuscri cumetri frati cu conducatorii tarii ,sa aveti 1,5 milioane de refugiati-raportat la populatie-,sa aveti pamanturile vandute,sa fiti fara industrie-chiar de era numai buna de fier vechi-vorba domnului roman si mai cum il cheama,tot ce au produs romanii in 45 de ani a fost redus la zero,dintr-o tara fara datorii a ajuns datoare cu peste 100 miliarde de euro-fara sa se stie unde sunt bani imprumutati,etc.participantul la guvernare,cel mai longeviv praduitor partid,organizatie,ong a fost udmr.Nu este un lucru hilar.
D-le Bogdan Diaconescu ,,felicitari ptr. articol ,,dar cu ,,o floare nu se face primavara,,,,sa iesim in strada ,,si jos cu ,,anarhistii,,si tradatorii de neam ,,,