Distribuie articolul

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, prezent la aniversarea a 25 de ani de activitate pentru UDMR, eveniment sărbătorit la Cluj-Napoca, sâmbătă, a cerut românilor să acorde autonomie maghiarilor din Transilvania, în caz contrar Ungaria considerând că România îi tratează pe aceștia ca cetățeni de rang secund.

Semjen Zsolt a afirmat că la fel cum în alte zone ale Europei este acceptată autonomia, la fel trebuie să se întâmple și în Transilvania.

Oficialul maghiar a subliniat și faptul că în Ungaria orice român poate să-și intoneze imnul și să arboreze drapelul țării sale, în timp ce în România maghiarii nu pot să facă asta.

Și președintele UDMR, Kelemen Hunor, a sugerat că printre obiectivele care încă nu au fost atinse de formațiune se numără ”diferite forme de autonomie”.

Atât Kelemen Hunor, cât și fostul președinte al UDMR, Marko Bela, au lansat cu acest prilej atacuri dure la adresa Justiției din România, care l-a acuzat pe fostul ministru al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, la 4 ani de închisoare cu executare pentru aderare la un grup infracţional, într-un dosar de înaltă trădare și spionaj. Potrivit lui Kelemen Hunor, în ceea ce-l privește pe Zsolt Nagy procurorii români n-au nicio dovadă incriminatoare.

Procesul „privatizărilor strategice” a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Aceştia au fost trimişi în judecată, în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.

Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului.

În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Cei şase trimişi în judecată în martie 2009 sunt acuzaţi de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC-OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: