Casa în care Si-a petrecut copilăria Iisus, a fost descoperită sub Mănăstirea Surorilor din Nazaret, (Nazareth), Israel, potrivit arheologului Ken Dark, Sit-ul arheologic, aflat sub mănăstire, este cunoscut încă din anul 1880, dar niciodată nu a fost excavat profesional, până cand Proiectul Arheologic Nazaret si-a început activitatea, în 2006.
Într-un articol intitulat „A fost descoperită casa lui Iisus Nazarineanul?”, publicat în numarul publicatiei de Arheologie biblica din martie/aprilie 2015, Ken Dark, directorul Proiectului Arheologic Nazaret, nu numai ca descrie rămășițele casei, ci explorează dovezile care sugereaza ca acest loc este, intr-adevar, locul în care Iisus Si-a petrecut anii copilariei, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.
Excavarea a arătat o „casa cu curte”, din primul secol, care a fost parțial sapata in roca naturală și parțial construita cu ziduri din piatră. Multe din caracteristicile originale ale locuintei sunt încă intacte, inclusiv usile si ferestrele. Pe sit au existat morminte, un rezervor și, ulterior, o biserică bizantină. Resturile, combinate cu descrierea găsita în notarile din secolul al VII-lea, De Sanctis Locus, sustin ca aceasta casa cu curte ar fi apartinut lui Iisus din Nazaret.
Dovezile arheologice și geografice din Biserica Buna Vestire, Centrul International Marion și Maria, sugereaza impreuna că acest sit ar putea fi locul in care Iisus a crescut, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Casa în care a copilărit Iisus, descoperită în Nazaret. Uşile şi ferestrele, intacte”
Alt loc de pelerinaj, alt obiect de inchinare in numele lui Iisus?