Cum vede Ținutul mănăstirilor drama românilor din Bucovina de nord

Și anul acesta am făcut un pelerinaj la mănăstirile ortodoxe din Bucovina – Ținutul Mănăstirilor, cum frumos scria pe un panou la intrarea în Suceava. M-am întâlnit cu stâlpii ortodoxiei românești și cu stâlpnicii nevoitori prin rugăciune și nevoință, care țin neamul acesta unit în ciuda tuturor dușmăniilor și pericolelor. Dar nu despre discuțiile cu duhovnicii Bucovinei, care i-am întâlnit la Petru Vodă, Dragomirna sau Putna vreau să vorbesc, ci despre o situație dramatică care am descoperit-o la fața locului despre care presa mainstream plătită de SRI și fundațiile americane nu vorbește. Formatorii noștri de opinie, majoritatea acoperiții de serviciu din banii ministerului de interne, nu suflă un cuvânt despre drama tinerilor români din Bucovina de Nord. Am întâlnit la fața locului în mănăstirile noastre, familii de români din Ucraina care cu lacrimi în ochi veneau să se spovedească și să găsească alinare și ajutor la marii noștri duhovnici și stareți. Am descoperit o dramă a românilor care trebuie adusă în fața opiniei publice. Mii de tineri români din satele din Bucovina de Nord și Cernăuți au fugit din Ucraina în România și stau retrași la rude, prieteni sau cu sprijinul stâlpnicilor pentru a nu fi încorporați în armata ucraineană ca să lupte pe frontul de la Donețk sau Lugansk. E un fenomen de masă ignorat de recenta vizită a lui Klaus Iohannis la Kiev să nu supere aliații din NATO și trecut cu vederea de Eduard Hellvig, că așa vor serviciile secrete străine.

E o tăcere de mormânt peste fenomenul “fugii de încorporare” a tinerilor români din Bucovina de Nord pentru că nu vor să lupte într-un război care nu este al lor, așa cum mi-au spus cei cu care m-am întâlnit în tainice locuri. Ei nu înțeleg de ce trebuie să se ucidă ortodocșii între ei. Mulți tineri români din Ucraina și-au luat cetățenia română și lucrează la Rădăuți, Siret sau Suceava. Autoritățile ucrainene au somat Bucureștiul să fie predați pentru dezertare. Deocamdată România refuză să-i întoarcă pe tinerii români din Bucovina care nu vor să se înroleze în amata ucraineană. Dar până când? Am întâlnit familii de români din Ucraina care cu lacrimi în ochi mi-au spus că peste o mie de tineri români au fost trimiși pe front și au murit la Donețk și Lugank. În satele românești se întâmplă adevărate drame, când vine camionul ucrainean cu coșciugele închise, cu tinerii morți pe front. Drama e și mai mare când familiile deschid capacul de la coșciug și descoperă că din fiul lor s-au mai întors din bătălie doar o mână, un deget sau un picior. Jalea e și mai mare și e o revoltă mocnită împotriva autorităților ucrainene care trimit la moarte tineri români să lupte într-un război care nu e al lor. Românii din Ucraina cu care m-am întâlnit au susținut că de când noua putere de la Kiev s-a instalat școliile românești se închid, iar românii sunt apostrofați de ucraineni dacă vorbesc pe stradă sau în instituții limba maternă. Ucraineni au devenit de o intoleranță ajunsă la paroxism, de tip nazist, încât mulți români regretă ultimii ani ai perioadei sovietice când școala și limba română erau protejate de stat. Toate aceste informații au ajuns și pe masa președintelui Klaus Iohannis, dar acesta refuză să pună problema grea a românilor bucovineni în fața autorităților de la Kiev, pentru că în prezent “băieții buni” trebuie să fie ucrainenii, deși ne trimit cu sânge rece frații la moarte. Solidaritatea românească funcționează perfect în Bucovina și românii ce fug de înrolarea din armata ucraineană sunt primiți cu căldură și dragoste de către frații din Moldova de Nord. Acolo sus, pe graniță, unde se așează harta României în cui, tot mai mulți credincioși români vorbesc despre războiul care se apropie și despre frăția ortodoxă .

Ionuț Țene