Cursul anunţat de BNR pentru dolarul american a ajuns ieri la 4 lei, în scădere cu şapte bani faţă de şedinţa precedentă, în timp ce euro a scăzut cu 2,85 bani la 4,4 lei, cel mai redus nivel din ultimele şapte săptămâni. Referinţa anunţată de BNR pentru francul elveţian a scăzut uşor la şedinţa de ieri la 4,18 lei, titrează ZF.
Pe pieţele internaţionale dolarul s-a depreciat faţă de euro spre 1,09 unităţi, ceea ce se reflectă şi pe piaţa românească. La jumătatea acestei luni, cotaţiile coborâseră spre 1,05 dolari.
Cu toate acestea, analiştii se aşteaptă ca dolarul să se aprecieze în perioada următoare faţă de euro odată cu creşterea supraproducţiei de petrol şi încetinirea cererii din partea Chinei, a doua economie ca mărime la nivel mondial.
Pe 4 martie, dolarul a depăşit pragul de 4 lei pe unitate pentru ca doar în câteva zile să urce la maximul istoric de 4,2 lei.Creşterea economică din ultimele luni ale SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, a sport posibilitatea ca banca centrală americană (Fed) să treacă la o etapă de întărire a politicii monetare, care se afltă aproape de zero încă din 2008.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

