Reprezentanți ai circa zece partide de extremă dreapta din Europa, dintre care unele cunoscute ca fiind neonaziste, s-au reunit duminică în Rusia în cadrul unui forum organizat de o formațiune pro-Kremlin, pentru a apăra „valorile tradiționale” ale familiei și pentru a critica sancțiunile impuse Moscovei în criza ucraineană, relatează AFP.
Circa 150 de membri ai unor mișcări naționaliste, precum partidele neonaziste grec Zori Aurii și german NPD, și partidul bulgar Ataka cunoscut pentru retorica sa violentă împotriva minorităților, au discutat despre „sprijinirea valorilor tradiționale” ale familiei apărate de președintele rus Vladimir Putin, conflictul din Ucraina și politica „orgolioasă” a Statelor Unite.
Reuniți la Sankt Petersburg la invitația partidului Rodina (Patria), participanții au afirmat că doresc să creeze o mișcare care să servească drept tribună comună împotriva „amenințărilor la adresa suveranității și identității naționale”. „Acest Forum reprezintă prima piatră pentru crearea unei noi lumi pe care suntem obligați să o construim”, a declarat Fiodor Birukov, membru al formațiunii Rodina.
Partidele de extremă dreapta și-au exprimat în ultimele luni susținerea pentru politica lui Vladimir Putin în criza ucraineană, în opoziție cu ceea ce ele consideră a fi imperialismul american.
Românii au fost marii absenţi. Niciun partid sau vreo organizaţie naţionalistă din România nu a fost invitată la Moscova. Un canal neoficial de comunicare cu Kremlinul a fost pierdut. Din acest punct de vedere viitorul se întrevede sumbru pentru ţara noastră.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



5 comentarii la “Partidele de extrema dreaptă şi naţionaliste s-au reunit la Putin acasă. Românii au fost marii absenţi”
Pfiu ce pierdere slugile rusilor la loc comanda!:)
Nu poti sta la masa cu dusmanul deci e bun asa. Rusia a facut cel mai mult rau Romaniei.
De ce trebuia sa fie invitata si o formatiune din Romania? Eu nu inteleg cum site-ul asta ii pupa atata in dos pe rusi. Probabil au nostalgia altor vremuri.
La muncă, derbedei, că trece anul/ Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul./ Făceaţi pe democraţii cei cucernici,/ Cristosul mamii voastre de nemernici!/Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine/ Şi-apoi convingeţi-vă că e bine./
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul/ Şi i-aţi distrus averile şi steagul./ S-ajungem colonia de ocară/ Care-şi va cere scuze în maghiară./ Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,/ Aţi desfiinţat uzine, cîmpuri, fabrici “ (Adrian Păunescu
partidele nationaliste din tara sunt niste imitatii de prost gust ale Legiunii, se misca moastele de legionari cand ii vad pe cei care se considera „urmasii” lor…Ce rau ma? Ce legatura mai are ma Rusia de acum cu urss-ul? Mai bine stam la masa cu jidanii si americanii..