Distribuie articolul

Scandal astăzi în Comisia juridică din Camera Deputaţilor. Motivul – un proiect de lege aflat pe ordinea de zi care prevede interzicerea simbolurilor şi organizaţiilor cu caracter legionar. La dezbateri a fost prezent și autoproclamatul lider al legionarilor de după 1990, Șerban Suru, scrie Digi 24.

Iniţiatorii proiectului, printre care şi fostul preşedinte PNL Crin Antonescu, propun interzicerea în viitor nu doar a acţiunilor, organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, dar şi a celor cu caracter „legionar”

Şerban Suru, lider al mişcării legionare: ”Cineva încearcă să ne bage un cuțit pe la spate, după o activitate de peste 20 de ani în deplină legalitate cineva zice: nu, de acum încolo dumneavoastră sunteți un pericol, e adevărat că nu ați făcut-o timp de 20 de ani, dar avem noi garanția că o veți face de acum încolo. Mi se pare de un absurd total”.

Mate Andras, deputat UDMR, a părăsit dezbaterea în semn de protest. Mate Andras Levente a fost condamnat definitiv la şase luni de închisoare cu suspendare, în 2015, el fiind găsit vinovat de judecătorii instanţei supreme că şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei.

Dezbaterile asupra legii au fost, deocamdată, amânate.

Un număr de 87 de senatori PC, PSD și UDMR au votat pentru interzicerea legionarismului, însă Camera Deputaților este for decizional.

NapocaNews

serban-suru

Şerban Suru

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: