Distribuie articolul

Universitatea Cluj şi CFR îşi dispută, mâine, un loc în finala Cupei României. Manşa a doua a semifinalei dintre cele două echipe se va disputa pe Cluj Arena, de la ora 21.30, şi porneşte de la scorul de 0-0, cu cât s-a terminat meciul tur.

În plus, aceste meci poate fi semnalul reabilitării uneia dintre combatante. Ambele formaţii au început dezastruos anul 2015, niciuna dintre echipe nereuşind să câştige vreun meci de la reluarea campionatului.

Mai mult, alb-negrii nu au înscris niciun gol. „Este meciul care poate schimba istoria acestui club, iar jucătorii pot şi trebuie să demonstreze că ultimele evoluţii au fost o întâmplare nefericită.

Pentru tot ce înseamnă U ca şi stare de spirit un meci în semifinalele Cupei cu CFR este o şansă cu care te întâlneşti poate odată în viaţă”, a declarat Adrian Falub.

Antrenorul „studenţilor” a făcut un apel către fanii echipei sale, să vină în număr cât mai mare la stadion şi să-şi încurajeze favoriţii, iar la final să sărbătorească împreună calificarea în ultimul act al Cupei României.

Organizatorii acestui eveniment au anunţat că până marţi, la ora 15.00, se vânduseră 6.000 de bilete, mult peste media de asistenţă din actualul campionat.

Casele de bilete vor fi deschise și mâine între 10.00 și 19.00, iar abonații au intrare liberă.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: