Testamentul părintelui Iustin: „Să nu închinați steagul!”

În ultima vreme, ca urmare a prigoanei instituționale demarate de regimul Iohannis, am simțit nevoia spirituală să mă retrag într-un pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei. Și unde altundeva te poți reculege mai aproape de Dumnezeu și de chintesența spirituală a neamului românesc: ortodoxia, decât la Mănăstirea Petru Vodă, întemeiată de părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului nostru! Am ajuns seara la mănăstire pe o ploaie torențială și am zărit cu bucurie silueta sveltă a bisericii ce se ridica semeț printre brazii seculari. Mănăstirea e așezată pe o vale între munții cețoși de parcă e o cetate din vremea dacilor. La intrare mi-a sărit în ochi uriașul catarg pe care flutura un imens Tricolor, marcând un teritoriu arhetipal românesc devenit model și călăuză spirituală poporului nostru. Mormântul părintelui Iustin vă așteaptă acoperit cu flori și protejat cu un foișor de marmură și un acoperiș tradițional. Numeroși români vin să se roage la mormânt, nu așa de mulți ca la Prislop, dar peste ani cred că va fi un fenomen popular asemenea cu cel de la Arsenie Boca.

Românii se roagă la mormântul lui Iustin Pârvu nu numai să-și spună necazurile și să se vindece de boli, dar și să se îmbărbăteze în fața ateismului agresiv și a atentatelor împotriva valorilor naționale. Vecernia și slujba de seară e dumnezeiască și durează până spre miezul nopții, acompaniată de un cor de călugări experți în muzică bizantină, ce te înalță la propriu la ceruri. La Petru Vodă timpul lumii și materia dispar, rămânând undeva departe în vale. Mănăstirea e o cetate a lui Dumnezeu în care duhurile unei lumi secularizate nu a ajuns. Te simți în afara timpului istoric într-un timp liturgic de o frumusețe duhovnicească aproape unică în România. La Mănăstirea Petru Vodă duhul românismului insuflat de Iustin Pârvu e o trăire permanentă împletită cu rugăciunea. Aici orice român regăsește simbioza dintre ortodoxie și românism. Chilia părintelui Iustin Pârvu cu geamul deschis înspre altarul bisericii așteaptă pe orice pelerin care vrea să se roage sincer pentru mântuirea personală și a neamului. Nu puteam merge cu mâna goală la părintele Iustin și i-am lăsat în biblioteca chiliei ultima mea carte de istoriografie “Contra Curentului”, așa cum i-am dăruit acum doi ani când era în viață o altă carte de istorie. Poate de dincolo de mormânt, părintele Iustin, care iubea cărțile, mă va binecuvânta pentru cadoul oferit. La mănăstire i-am reîntâlnit pe părintele stareț Hariton, un stâlp al ortodoxiei noastre și pe un călugăr din obștea părintelui Iustin cu spiritul ca brazii seculari din jurul mănăstirii. Călugărul  m-a îmbărbătat la întoarcerea în lume cu o vorbă testamentară lăsată ucenicilor săi de către duhovnicul neamului, părintele Iustin: “Să nu închinați steagul!”

Ionuț Țene