Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, la data de 25 martie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
În cadrul activităţilor, au fost depistaţi cu şedere ilegală patru cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 16 şi 36 ani, doi din Federaţia Rusă şi câte unul din Statele Unite ale Americii şi Tunisia, al căror drept de şedere încetase anterior şi nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri în scopul prelungirii acestuia.
Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că doi dintre aceştia sunt membrii de familie ai unui cetăţean român, unul desfăşoară activităţi religioase iar cel de-al patrulea este înscris la o instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca şi urmează cursurile acesteia, motiv pentru care au fost îndrumaţi să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări Cluj, cu documentele necesare, în vederea prelungirii dreptului de şedere.
Totodată, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi, în valoare totală de 1.200 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

