Nu cred în teoria conspirației, dar în ultima vreme apar tot mai multe dovezi că naziștii și-au pregătit din timp un refugiu în America Latină, cu acordul Vaticanului și al serviciilor secrete americane, încă din 1943. Arheologi argentinieni spun că au descoperit ruinele unor adăposturi secrete naziste, într-o pădure imensă din nordul ţării, aproape de frontiera cu Paraguay. Este vorba de structuri de piatră, parţial distruse şi acoperite de vegetaţie, care au fost ridicate cu ani în urmă, chiar înainte ca soarta războiului să fie hotărâtă, în mijocul parcului natural din provincia Teyu Cuare. Echipa, condusă de Daniel Schavelzon, de la Universitatea din Buenos Aires, a găsit la faţa locului monede germane de la sfârşitul anilor 30, veselă din porţelan şi diverse inscripţii naziste. Se pare că, pe la jumătatea celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au dezvoltat un proiect secret: construirea de adăposturi pentru ca demnitarii nazişti să aibă unde să se refugieze în caz de înfrângere. Asemenea adăposturi au fost ridicate în mijlocul deşertului, în creierii munţilor sau în inima junglei argentiniene. După război, mii de nazişti şi alţi criminali de război s-au refugiat în Argentina, graţie bunăvoinţei generalului Juan Peron şi a bisericii catolice. Printre aceştia: Klaus Barbie, şeful Gestapo din Lyon, Walter Kustchmann, unul din şefii Gestapo din Polonia, Ante Pavelic, lider fascist croat şi criminal de război, sau Eduard Roschmann, comandantul lagărului de la Riga. Josef Mengele, doctorul morţii de la Auschwitz, a locuit în Argentina înainte de trece graniţa în Paraguay. În 1960, nazistul Nazi Adolf Eichmann, unul din artizanii Holocaustului, a fost capturat la Buenos Aires de un commando israelian, judecat ulterior în Israel şi executat.
Recent, scriitorul argentinian Abel Basti, cunoscut în presa internaţională datorită cercetărilor făcute asupra istoriei naziştilor, în ultima sa carte susţine că după 1945, Adolf Hitler şi Eva Braun au stat ascunşi pentru mulţi ani în Argentina.Urmărind traseul de fugă a lui Hitler, Corsi a descoperit în Arhivele Naţionale dovezi conform cărora Hitler a ajuns în Argentina la bordul submarinului german U-530, care a apărut în mod misterios lângă portul Mar del Plata. Submarinul se afla sub comanda lui Otto Wermuth şi al adjunctului său, ofiţerul Karl Felix Schuller. În ultima sa opera intitulată „Hitler în Argentina”, Basti aduce mărturii ale unor martori oculari care au declarat că îl întâlniseră pe Hitler în diverse părţi ale lumii, citând printre altele şi un raport întocmit de FBI care susţine aceste declaraţii. Istoricul Abel Basti, care a scris mai multe cărţi despre posibilul exil al lui Hitler în Bariloche, le-a prezentat jurnaliştilor britanici mai multe documente secrete şi mărturii, despre care spune că sunt dovezi ale prezenţei Fuhrer-ului în Argentina. Basti a recunoscut că nu există dovezi concrete ale prezenţei lui Hitler sau a Evei Braun în Argentina, cum ar fi probe ADN sau rude ale acestora. Jurnaliştii The Sun au vizitat şi o casă construită în stil bavarez, unde Abel Basti susţine că ar fi trăit, pentru o perioadă scurtă, soţii Hitler. Argentinianul care locuieşte de trei ani acolo spune că nu ştie dacă Hitler a locuit în vilă înaintea sa, dar spune că în fiecare zi vin doi-trei oameni care îl întreabă de Fuhrer. Experţii sunt de părere că nu există prea multe şanse ca Hitler să fi supravieţuit războiului, cu atât mai puţin să fi ajuns în Argentina.
Sigur că ipoteza supraviețuirii lui Adolf Hitler după cataclismul militar de la cancelaria din Berlin e greu de susținut, dar în același timp este o realitate istorică că nu s-a găsit cadavrul dictatorului. În documentele secrete sovietice reiese că Stalin nu a crezut că scheletul calcinat de benzina arsă este a lui Adolf Hitler. În anii 70 sovieticii s-au spălat pe mâini de rămășițele lui Hitler și le-au aruncat într-un râu de lângă Magdeburg, din Germania de est la ordinul lui Andropov, șeful KGB. Potrivit generalului Vasili Hristoforov, șeful Arhivei Serviciilor Federale de Securitate (institutie succesoare a KGB), documente secrete mai vechi arată că șeful KGB, Iuri Andropov, a ordonat distrugerea cadavrului lui Hitler, al soției sale, Eva Braun, al șefului pentru Propaganda Nazista în Germania, Joseph Goebbels și pe cele ale familiei acestuia. Decizia lui Andropov a fost aprobată de conducerea Partidului Comunist Sovietic. Oficialii ruși ar fi decis să distrugă rămășitele liderului nazist pe motiv că locul de inhumare a acestora ar putea deveni loc de venerație pentru naziști. Oficialii ruși se află în posesia a doua protocoale. Unul atesta că, la data de 4 aprilie 1970, a fost deschis un mormânt în care se aflau trupurile neînsuflețite ale liderilor naziști și ale familiilor lor. Potrivit celui de-al doilea document, cadavrele au fost arse la 11 kilometri de Magdeburg, iar cenușa a fost aruncata în râul Biederitz.Nu are logică mărturia sovieticilor? Mai degrabă pare o acoperire a faptului că nu au descoperit cadavrul lui Adolf Hitler? Poate noile descoperiri din jungla argentiniană vor aduce noi indicii despre refugiul masiv și organizat al liderilor naziști, cu binecuvântarea dictatorului Peron și acceptul CIA. Se pune întrebarea logică de ce Vaticanul și serviciile secrete americane au acceptat o migrație masivă nazistă în Argentina și dacă aceasta s-a făcut și cu acordul cu sovieticilor ce au mimat public că au cadavrul lui Hitler? S-a dovedit genetic că rămășițele de craniu și mandibulă presupuse ale lui Hitler și expuse la Moscova în anii 90 nu au fost de fapt ale dictatorului de origine austriacă.Un cercetător american Nick Bellantoni, de la Universitatea din Connecticut, a prelevat mostre și le-a cercetat ADN-ul dovedind că craniul nu aparținea lui Hitler ci era al unei femei. Cine ascunde adevărul și de ce despre sfârșitul lui Adolf Hitler?
Ionuț Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:





Un comentariu la “Urme de adăposturi naziste în jungla argentiniană. A supraviețuit Hitler războiului?”
Asta nu e descoperire.Sa vezi descoperire arheologica de senzatie ca a gasit lingouri de aur la Valcu in jungla.