Eminescu îl dispreţuia pe Slavici că vorbea graiul vienez. Austriecii l-au dat pe poet pe mâna unui procuror ungur pentru instigare

George Călinescu, în opera sa ”Viaţa lui Mihai Eminescu”, ne prezintă un student, Mihail Eminovici, animat de puternice sentimente patriotice. Eminescu avea doar 19 ani, era student la Viena şi era bun prieten cu Ioan Slavici, care îşi satisfăcea stagiul militar ca orice ardelean în armata imperială. Cei doi erau prieteni buni până când să intre patriotismul în discuţie. ”Limba pe care o vorbea Slavici şi simpatia lui pentru Austria produceau iritaţie şi dispreţ în Eminescu”, scria George Călinescu.

Slavici era filo-german şi pe deasupra îi plăcea să vorbească graiul vienez, ceea ce pentru patriotul Eminescu era clar inadmisibil. Tot în vremea studenţiei, Eminescu este aproape implicat într-un proces cu autorităţile austriece, după un discurs prea înflăcărat. În cadrul acestui manifest studenţesc publicat în 1870 în gazeta ”Federaţiunea” din Pesta, cere desprinderea Transilvaniei de Ungaria, instigând la revoltă. Întâi îi atacă pe marii nobili maghiari, care oprimau populaţia românească în Transilvania. ”Vina aceste direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele”, scria Eminescu în gazeta din Pesta. Mai mult decât atât îndemna la război civil. ”Noi am putea uza de drepturile noastre prin propria noastră iniţiativă, am putea proclama autonomia Transilvaniei….”, continua studentul Eminescu. Cum spun şi biografii, când era cuprins de înflăcărare patriotică, poetul nu se mai gândea la consecinţe.

Autorităţile austriece s-au sesizat imediat. ”Nu e de mirare, după asemenea temerităţi, că Eminescu fu citat de procurorul public din Pesta şi ameninţat cu un proces de presă”, scria George Călinescu. Procesul nu mai are loc, iar studentul patriot continuă. Dorinţa sa fiind deşteptarea naţiei. ”Că pe Eminescu îl preocupă în chip sincer problema deşteptării naţiei ne este încă o dovadă proiectul unui ciclu de conferinţe populare, pe care ar fi voit să le ţină în Maramureş, cu următoarele subiecte : 1. Geniu naţional; 2. În favoarea teatrului; 3.Studii asupra pronunţiei; 4. Patria română; 5. Poezie populară”, preciza George Călinescu.

Eminescu era un patriot ”activ”, fără simple discursuri de salon, faptul o dovedeşte şi implicarea acestuia, tot în timpul studenţiei, în acel amplu proiect al asociaţiei studenţeşti din Viena, ”România Jună”. Era vorba de o întâlnire uriaşă, pan-românească, la Putna, la mormânul lui Ştefan cel Mare. Eminescu, ca secretar al asociaţiei, se implică activ, strânge bani, străbate ţara şi scrie articole în presa vremii pentru a populariza această întâlnire a românismului.

J.R.