Deşi politicienii au fiţe american, salariile africane împiedică România să intre în zona Euro. Criza financiară şi economică internaţională a schimbat multe din paradigmele adoptării euro, iar a gândi numai în termeni de inflaţie, deficit bugetar, datorie publică, diferenţial de dobânzi sau volatilitatea cursului pare insuficient.
Extinderea crizei datoriilor în Grecia, Irlanda, Portugalia sau Spania, ţări mai puţin competitive, a subliniat lipsa de „imunitate“ a apartenenţei la zona euro pentru ţările care nu sunt pregătite şi necesitatea unor reforme structurale profunde. Iar atenţia s-a orientat în ultimii ani şi pe convergenţa reală, pe nivelul de trai.
Pentru a adopta euro, o ţară trebuie, în principiu, să respecte criteriile nominale de la Maastricht – care vizează indicatori precum inflaţia, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să aibă un deficit bugetar sub 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată la sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro. Îndeplinirea criteriilor nominale este o condiţie necesară, însă nu şi suficientă pentru trecerea la euro, titrează ZF.
„România îndeplineşte acum criteriile de convergenţă nominală, însă aceasta este o imagine statică («poză») a momentului. Trebuie să arătăm că acestea sunt îndeplinite în mod sustenabil (pot fi menţinute pe termen mediu şi lung). În plus, convergenţa reală este chiar mai importantă din perspectiva României, în condiţiile în care, în termeni de convergenţă reală, distanţa care ne separă de zona euro este încă foarte mare. În acest context, nici convergenţa nominală nu poate fi considerată a fi îndeplinită în mod sustenabil, convergenţa reală şi cea nominală condiţionându-se reciproc“, consideră Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul-şef al Raiffeisen Bank.
Iniţial, obiectivul României pentru adoptarea euro a fost 2014. Ulterior, s-a profilat momentul ianuarie 2015 pentru trecerea efectivă la moneda unică europeană. Apoi, a fost o perioadă „fără ţintă“. Iar acum obiectivul anunţat de guvern este 1 ianuarie 2019. Însă şi acest obiectiv a devenit foarte ambiţios, conturându-se 2021-2022 ca orizont mai probabil pentru adoptarea euro. Aceasta ar reprezenta a treia amânare.
Faţă de criteriile de convergenţă nominală, clar stabilite la Maastricht, în cazul convergenţei reale nu există o definiţie neechivocă şi nici repere numerice. De obicei, prin convergenţă reală se înţelege convergenţa standardelor de viaţă sau a PIB real pe cap de locuitor către nivelul din zona euro, după cum a spus recent Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
„Chiar dacă nu sunt definite criterii precise care să indice convergenţa reală suficientă în vederea adoptării cu succes a euro, un reper de bun-simţ în acest sens ar putea fi nivelul minim de convergenţă reală la care s-a produs intrarea unui stat în zona euro: 58,3% pentru Estonia, 59,6% pentru Letonia şi 65% pentru Slovacia“.
Una dintre cele mai importante probleme legate de adoptarea euro este PIB-ul pe cap de locuitor în România, aflat la jumătate din media UE. Ţările cele mai sărace primite în zona euro sunt Estonia şi Letonia. Şi este puţin probabil ca UE să primească un stat având un PIB/locuitor mai mic decât acestea, pentru că ar crea probleme atât Uniunii, cât şi statului respectiv, în opinia economistului-şef al BNR, Valentin Lazea.
Pentru a ajunge la 60% din media UE la PIB pe locuitor, ar trebui ca economia României să crească timp de şapte ani cu 2 puncte procentuale mai mult decât media europeană. Asta înseamnă că atunci când UE îşi va relua ritmul mediu de creştere de 1,5% pe an, România va trebui să crească sustenabil cu minimum 3,5% pe an, potrivit lui Lazea.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

