O diversiune istoriografică marca Mircea Dogaru: „Nu a existat niciodată un popor dac. E o aberație, o nebunie!”

Zilele trecute am citit o ştire pe un site ActiveNews, de altfel respectabil, care m-a siderat. Un istoric Mircea Dogaru, format la şcoala comunistă de la fostul institut de istorie a armatei partidului, aruncă o teorie falsă în piaţa publică, că „nu a existat niciodată un popor roman. Roman însemna cetățean, om liber. Cine nu era roman, era sclav. Astea erau opțiunile. Cu mândrie ne-am spus în fața barbarului: Romanus sum! Adică sunt cetățean, om liber. Pe pietrele tombale scria: civis romanus, natus dacus. Ideea de romanitate se transformă în românitate prin contracția romanității orientale, moment în care apare poporul român”. Acest curent ar fi promovat promovat, de cercuri înalte și înainte de 1989. Mircea Dogaru explică ce au fost dacii și cum au apărut curente asemănătoare în toate țările din Estul Europei. „În ceea ce privește dacii, le spuneam tovarășilor, pe vremuri: nu a existat niciodată un popor dac. E o aberație, e o nebunie stalinistă. Pentru că nu există un popor bănățean. Dacii sunt doar tracii din Banat. Ceilalți se numeau buri, suci, apuli, carpi, geți. De ce am ajuns la inventarea unui popor dac și trasul Daciei lui Decebal – care avea 40.000 de pași în perimetru – până la Prut? Pentru că așa a dat ordinul tovarășul Stalin. Să nu cumva să trecem cu strămoșii noștri traci până la Don, Volga și să ajungem până la izvoarele Dunării, în Nord și în Sud până-n Etolia. Dacismul a fost indus, așa cum au fost induse curente similare și în alte țări: poporul moes la bulgari, poporul raska la sârbi, poporul sarmat la polonezi, poporul magara la unguri… Fiecare își atribuie ideea că acum 50.000 de ani am inventat focul, roata, scrisul, că vorbea limba lui Eminescu, că Iisus era… Toate astea au făcut parte din pregătirea „revoluțiilor spontane” din ’89, timp de 30 de ani„, a spus el la o emisiune de la Estrada TV.

Nu doresc să intru în polemică cu Mircea Dogaru pentru că mi se pare pueril să convingi evidenţa. Poporul dac a existat cu diverse denumiri de geţi în izvoarele greceşti antice, nu în cele staliniste, şi cu denumirea de daci în cele latino-romane. Geto-dacii sunt aripa nordică a tracilor care au trăit la nordul Dunării, răspândiţi până spre Bug, Munţii Tatra şi Tisa. Chiar şi IC Drăgan a recunoscut asta în „Noi tracii”. Dacii au fost amintiţi prima dată cu acest nume de către generalul şi dictatorul roman Iulius Cezar. Alţi istorici ca Tucidide, Strabon, Dio Casius, Iordanes sau Arrian vorbesc în cărţile lor antice de geţi sau daci ca ramură distinctă de către traci. Numele daci se pare că vine de la cuvântul daoi, care înseamnă lup. Încă din secolul XIX marele istoric BP Haşdeu a scris un studiu fundamental „Pierit-au dacii?” Pe baza acestui studiu marii noştri istorici au scris exegeze esenţiale despre poporul dac şi Dacia. Dintre ei amintesc doar câţiva: Nicoale Densuşianu, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Constantin şi Hadrian Daicoviciu, M. Macrea, Dumitru Berciu, Ioan Horaţiu Crişan sau Dumitru Protase.E o întreagă istoriografie antică şi românească despre existenţa poporului dac şi Dacia, iar să se vină acum ca să se susţină că dacii nu au existat ca popor distinct de ramura tracică e culmea absurdului sau o ignoranţă istorică elementară indusă. Încă din anul 300 înainte de Hristos exista la nord de Dunăre regatul lui Dromihete, distinct de tracii sudici care se lupta cu armata macedoneană condusă de Lisimah. Pe căpetenia macedoneană a şi luat-o Dromihete prizonieră, ducând-o în capitala Helis. Sigur nu putem fi de acord cu ideea istoricilor ceauşişti că statul lui Burebista sau Decebal a fost unul centralizat cum se preda la institutul de istorie al PCR sau al armatei, dar să negi existenţa unei ţări antice care avea un rege cu triburi vasale, armată proprie şi funcţionari e o eludare a izvoarelor şi evidenţei. Sigur că dacii erau împărţiţi în triburi diferite, cu conducători de triburi şi denumiri specifice, aşa cum poporul român se împarte în ardeleni, moldoveni, olteni sau bănăţeni, dar asta nu înseamnă că poporul român nu există şi e o invenţie a lui Stalin. Triburile de origine etnică comună au depus jurământ de vasalitate căpeteniei celei mai demne dintre ei: Burebista sau Decebal. A susţine că Stalin a inventat poporul dac înseamnă că nu l-ai citit pe Tucidide, Dio Casius, Stabon, Iordanes, Vasile Pârvan, Radu Florescu sau Constantin Daicoviciu, că nu ai lecturat în viaţa ta un studiu arheologic semnat de Dumitru Berciu sau Hadrian Daicoviciu. Cred că teoria aceasta a tracismului e mai degrabă o ocheadă făcută Moscovei, că noi nu suntem şi urmaşii dacilor, ci doar a tracilor, deci în subsidiarul originar a sârbilor, macedonenilor, bulgarilor, grecilor, totul într-o devălmăşie etnică în peninsula Balcanică, conform teoriilor expansionismului slav, care vede în această regiune istorică un spaţiu vital firesc de extindere. Spunând că nu există poporul dac e ca şi cum ai spune că nu există Columna lui Traian în forumul de la Roma. Dacă bulgarii sunt traci şi fraţi de sânge cu ruşii de ce nu ar fi şi românii că doar ei nu au fost urmaşii poporului dac, ci prin traci suntem tot una la ADN, nu-i aşa d-le Mircea Dogaru? La astfel de provocări istoriografice politice trebuie să răspundem nu cu ignorare, ci cu trimiterea “ignoranţilor” la imensa bibliografie antică şi modernă despre daci, precum şi la dovezile arheologice. Dacia a fost o realitate statală consemnată de istorie, iar poporul dac o certitudine scrisă în hrisoave antice. Dacia şi dacii sunt pilonii fiinţiali pe care s-a construit poporul român şi România. Cei care au nostalgii sovietice şi bolşevice se pot muta la Moscova sau, mai nou, şi la Bruxelles să-l studieze pe IV Stalin sau pe Mihail Gorbaciov.

Ionuţ Ţene