Distribuie articolul

Viitorul și Universitatea Cluj au remizat, miercuri, scor 1-1, într-un meci din cadrul etapei a 29-a a Ligii 1.Șepciile Roșii au deschis scorul prin camerunezul Justin Mengolo (67), iar echipa lui Gică Hagi a restabilit egalitatea la scurt timp, prin Florin Tănase (69).

La prima ocazie a meciului, Veselovsky a fost la post la lovitura cu capul a lui Ţîru (13). Gazdele au fost periculoase şi prin Silviu Pană, care a tras periculos de la distanţă (30), dar la pauză s-a intrat la egalitate, scor 0-0.

U Cluj a deschis scorul în minutul 67 prin execuţia imparabilă a lui Mengolo. Peste doar două minute, Florin Tănase a egalat pentru Viitorul, tot cu o lovitură fără replică pentru portar (69).

Oaspeții puteau da lovitura în prelungiri, dar lui Castillion i-au trebuit doar câțiva centimetri pentru a putea devia cu capul șutul trimis de Morar (90+1).

Viitorul – U Cluj s-a terminat 1-1, iar clujenii, deși sub linie, rămân în cursa pentru salvarea de la retrogradare, cu 5 etape rămase de jucat din acest sezon de Liga 1.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: