Cronica de artă: Primăvara Maeștrilor

In aceste zile se desfasoara cel mai insolit eveniment artistic american si mondial numit Spring Masters. E un targ tanar, aflat la a doua editie, dar organizartorii il considera un targ radical si diferit (“radical and different fair event”) fata de toate celelalte targuri de arta care se desfasoara in America si in special aici, in celebra locatie Park Avenue Armory.

Am vazut sute, poate mii de expozitii, am participat la fel de fel de evenimente artistice, nu credeam ca ma mai poate uimi ceva. Si totusi am fost uimit de acest eveniment. Ceea ce insemana ca am o natura buna, fiindca numai inocenta poate lua pulsul exact al unui fenomen. Imaginati-va un hangar urias, peste 500 metri patrati (initial cladirea a apartinut armatei, era un arsenal, un depozit de arme), strabatut de o retea de panouri sub forma de fagure, de galerii hexagonale, apartinind celor mai importanti dealers internationali, lideri in domeniul artei, care se prezinta numai cu Maestri ai culturii mondiale. Impactul vizual este enorm, uluitor. De pilda, admiri tablouri renascentiste, ale unor maestri ca Giovanni Battista Beinaschi, cu fenomenalul Martyrdom of Saint Peter, alaturi de o galerie care expune numai Art Deco sau mobilier si bijuterii de epoca, sau arta neolitica. Asocierile sunt, pe drept, uluitoare.
In esenta, este vorba despre Juxtapositions, despre juxtapunerea unor opere diverse, colectate peste timp (“Collecting Across Centuries”).

Te impresioneaza aceasta juxtapunere dintre vechi si nou, care are efect multiplu, de contrast, complementaritate, opozitie sau asociere. Traim intr-o lume a conectiilor si e firesc sa fim contemporani cu anticii, cu valorile create de oameni din diferite epoci.
Colectiile sunt aprobate de o comisie de verificare (The Vetting Committee). Deci este vorba despre un targ al valorilor vertificate. Vezi, de pilda, antichitati din Columbia, Mexic, Peru sau Chile, alaturi de o galerie care expune lucrari din sticla create de mari maestri moderni ca Picasso, Dali, Léger, Jean Cocteau sau Chagall (fantastica colectie de la Sylvia Powell Gallery). Targul mai este asociat cu un eveniment al valorilor educative, dovada o colectie de opere create de copii in cadrul programului ProjectArt (actual, in America, peste 4 milioane de copii au acces la acest program de arta educativa). Iar marea bucurie este data de afluenta masiva a tinerilor. Desigur, la vernisarea evenimentului prezenta dealerilor a fost coplesitoare. Atmosfera de mare tinuta, de mare eleganta, de sobrietate cu Smile, stilul specific american.
O adevarata sarbatoare a artei! Nu stii ce sa urmaresti, fiindca numarul mare de valori expuse de cele 72 de galerii participante este coplesitor. Omul nu poate percepe atata valoare deodata sau intr-un timp de cateva ore, iti trebuie zile, saptamani, ani sa asimilezi creator astfel de valori. Selectezi. Am cautat sa vad ceea ce nu am mai vazut. Retii, sa spunem, alegoria venetianului Tiepolo, conversatia dintre Molière si Corneille, un tablou creat de francezul Jean-Léon Gérôme, fantastica Cleopatra a lui Cantofoli sau scoala mexicana a secolului 18, dar treci pe langa colectia Auguste Rodin de la Bowman Gallery, aproape completa, in versiuni miniaturale, la fel, am vazut en passant colectii de Impresionisti sau Abstract Expresionisti. M-au atras antichitatile de la Phoenix Ancient Art, cu piese datand din neolitic, din Mesopotamia, Eurasia, perioada romana sau greaca, precum un neasemuit cal din bronz, secolul 7 i.Ch. La fel sunt si antichitatile oferite de Clinton Howell sau colectia de bijuterii Didier, fantasticele tacamuri Drucker, uimitorul anticariat de la Louvre, dupa cum indelung m-am oprit si la Holden Luntz Gallery, unde vezi o colectie de senzationale fotografii de epoca, de o valoare cinematografica inestimabila. Sau poate te atrage mobilierul Henkel, cu o masa din bronz care costa 68 de mii de dolari!
Parca artistii din vechime lucrau cu mai mult mestesug decat cei moderni. Mestesugul era asociat cu arta. Despartirea artei de mestesug a dus la o saracire a ei. Asa au aparut artisti ca Jerald Melberg, de pilda, care a lansat ideea artei-colaj. Si o galerie ii poarta numele. Mi-e imposibil sa pomenesc macar galeriile care prezinta arta viitorului, urbanismul arhitectonic sau felul cum sunt asociate un tablou de Paul Klee si Madonna cu pruncul de Luca di Tommé, care a activat la Siena in sec. 14. Si ce contrast intre bustul lui Iulius Cezar si tablourile lui Jean Dubuffet! Ce sa mai spun de ceea ce a adus aici Osborne Samuel de la Londra, sculpturi de Lynn Chadwick, de pilda, ca si instalatii moderne, concurand fantasmagoriile lui Alan Davie. Ramai la fel de impresionat de mobileirul victorian prezentat de Ronald Phillips, ca si de arta din timpul reginei Anne. Spaniolii de la Soraya Cartategui te coplesesc cu arta din secolele 16 si 17, cu piese din epoca de aur olandeza ori din arta chineza. Uimitor este tabloul lui Brueghel II, Fuga in Egipt. Daca nu ai fost la MET, sa vezi cultura Olmec, o vezi aici, la William Segal Gallery.

*

Dar cu adevarat fericit am fost cand privirile mi s-au oprit asupra a doua sculpturi din marmura alba, care tronau pe un raft, la mare vedere, forme brancusiene, iesite parca din Pasarea maiastra. Dar era o altfel de pasare maiastra, opunsul ei, pasarea intelepciunii, bufnita, asa cum a sculptat-o elevul lui Brancusi, Constantin Antonovici. Erau doua bufnite surori, ca mama si puiul ei, datate 1955. Uluitor! Dar de unde le aveti?, l-am intrebat pe galerist. Le avea cumparate chiar de la sculptor, din atelierul lui de la Catedrala Saint John the Divine. Si Antonovici venise in 1953 aici, la New York, la recomandarea lui Brancusi. Desigur, galeristul mi-a dat o prezentare a lucrarilor, cu toate amanuntele despre sculptorul roman, in care scria ca s-a nascut la Neamt, ca a studiat la Iasi, apoi la Zagreb, cu Mestrovici, apoi la Paris, cu Brancusi, toata cariera lui, in amanuntime, marcata de realizarea mormantului episcopului Manning de la catedrala americana, prin care a obtinut atelierul de la subsolul ei. Nu stia galeristul insa care era numele sau adevarat, Bucataru, Antonovici fiind numele datorat infierii sale. Nu stia nici cum a murit si cine mosteneste opera sa. In volumul meu Apocalipsa dupa Brancusi public tot episodul, implicit protestul lui Antonovici fata de cei care l-au evacuat cu forta din apartamentul sau newyorkez si l-au internat intr-un azil. Atunci Antonovici a scris un protest, pe care l-a adresat Romaniei, Ministerului Culturii, sa-l ajute, sa-l salveze de la moarte, fiind constient ca internarea sa ii va pune capat vietii, dar si operei, care se afla in atelierul de la catedrala. Si asa s-a intamplat, el a murit, iar “scenaristii” i-au praduit opera. O crima de nedescris, pe care am relatat-o cu diferite ocazii. Insa fara ecou, fiindca monstrii si nesimtirea misuna peste tot. In aceasta crima a ajuns sa se implice si ICR, ceva strigator la cer!
Trebuie retinut ca toata aceasta opera, de fapt, tot studioul, Antonovici il donase statului roman, asa cum facuse odinioara si profesorul sau, Brancusi. Dar asa cum lui Brancusi statul comunist i-a refuzat donatia, pe motiv ca artistul face o arta decadenta, s-a repetat fapta ticaloasa, si ministrul culturii de atunci, Andrei Plesu, a respins donatia lui Antonovici, pe motiv ca nu e nimeni, nu e cunoscut, nu e o valoare si alte judecati prostesti, care arata ce crima morala s-a facut. In loc sa cerceteze, sa afle ca Brancusi l-a recomandat pe elevul sau ca pe o valoare, ministrul Plesu si susareii lui au luat atitudine negativa cu propria-le marginime. Pe de o parte, pradatorii il omorau fizic la New York, iar romanii, acasa, il omorau spiritual, ii refuzau donatia.
Mereu am scris despre originalitatea acestui artist. Daca Brancusi a sculptat lumina, Antonovici a sculptat noaptea. Sunt ca fetele lui Ianus, desi cei doi artisti sunt de necomparat. Categoric, Antonovici este un epigon sau un emul al lui Brancusi. Opera lui Brancusi este diversa, are o organicitate simbolica, o unitate in diversitate minimala si monumentala, artistul gorjean avand o arie tematica mult mai complexa decat a lui Antonovici, care toata viata a sculptat numai bufnite, cu exceptia portretelor facute unor mari personalitati, cum ar fi Eisenhower, de pilda. Daca Brancusi a spus: “Cocosul sunt eu!”, replica lui Antonovici a fost: “Bufnita sunt eu!”
Acest fapt mi l-a declarat cand i-am luat la New York un interviu, in 1999, singurul interviu filmat pe care Antonovici l-a dat in viata lui. L-am difuzat la TVR si alte posturi. Am spus ca Antonovici trebuie asimilat culturii romanesti. Iar statul roman trebuie sa-i detina opera. Unde este acum opera lui Antonovici? Imprastiata, in cele patru vanturi, lasata pe mana unor derbedei sa o vanda in stanga si dreapta! Oficial nu s-a luat nici o atitudine, niciodata, fata de aceasta barbarie, ai nostri hahaiti ramanad straini in fata acestei fapte incalificabile.

Romania nu detine opere de Antonovici. El nu exista in nici un muzeu, in nici o colectie particulara. Iar la New York cunosc doar doua galerii care detin opere de-ale lui Antonovici. Si acum, aici, la Spring Masters, iata, minune! Antonovici, singul roman din mii de opere expuse, tronand cu doua piese minunate, proprietate ale galeriei parisiene Martin du Louvre. Asadar, prin acest fapt, Antonovici este uns ca o valoare verificata. Cu atat mai mare este tristetea ca un om ca Andrei Plesu, ca ministru al culturii, a refuzat donatia artistului, ca, practic, nu l-a recunoscut, nu l-a asimilat valorilor nationale, provocand prin acest refuz reculul privind moartea artistului si furtul operei lui. Acum opera sa e fara liman, ca o stafie, apartine nimanui, unor necunoscuti sau unor particulari nestiuti, care au putut-o cumpara pe nimic de la jefuitori. Ceea ce inseamna ca tragedia legata de atelierul lui Brancusi nu este intamplatoare. De parca romanii, cei ce diriguiesc cultura, au o vocatie a autodistrugerii, a ignorarii, a autosuficinetei malefice!

Si toate aceste nenorociri rastignesc Romania, ii lasa pe obraji urme rusinoase, fiindca, prin contrast, valorile isi au destinul lor imprevizibil. Dovada ca strainii i-au adus gloria lui Brancusi si au facut acum sa straluceasca, la Spring Masters, cele doua piese ale lui Antonovici, Two Owls, ca doua fiinite interiorizate, singulare, care privesc dincolo de timp, de lume, ca inteleapta bufnita.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York