Cronica de Carte: Ionuț Țene – Contra Curentului

În spaţiul uman al secolului al XXI – lea în care tot mai mult superficialităţile şi goana după senzaţional se bucură de apreciere, este dificil de identificat oameni de cultură, al căror volume să justifice exigenţele unor lucrări savante. Unul dintre profesioniştii care fac onoare istoriografiei clujene este omul de cultură Ionuţ Ţene.

I-am urmărit scrisul istoric îndeaproape, atent şi cu entuziasm de-a lungul anilor. Am stat unul lângă celălalt în amfiteatrul Vasile Bogrea al Facultăţii de Istorie şi mă leagă de autor o prietenie de două decenii şi jumătate. Nealterată de timp, această prietenie a fost fundamentată nu doar pe afinităţi personale, ci şi pe respectul şi preţuirea faţă de opera sa.

De la început se impune o precizare: Ionuţ Ţene nu este un antimodern, ci este mai degrabă un junimist care decelează atent spectrul valorilor societale şi se pronunţă pentru o preluare critică şi selectivă a valorilor din Occident. În concepţia sa, spaţiul românesc nu reprezintă o tabula rasa în care să se insereze simultan valorile, ideile şi mentalităţile occidentale. Demersul istoricului clujean îl situează în direcţia junimismului de factură modernă, atent la teoria formelor fără fond, urmărind totuşi o ţintă precisă: occidentalizarea spaţiului românesc.

Actualul volum „Contra curentului. Radiografii istoriografice post-moderne” cuprinde 326 de pagini, a fost publicat la Editura Şcoala Ardeleană şi are toate ingredientele unei lucrări de excepţie: vervă istoriografică, talent polemic şi o ecepţională argumentare a opiniilor formulate.

Pentru o percepţie corectă a dimensiunilor istoriografice întălnim la pagina 7 identificarea autorului în ipostaza „scriitorului francez Sylvain Tesson pe malul lacului Baikal, pustniic în taigaua siberiană în căutarea timpului pierdut”. Ionuţ Ţene se confesează contemporanilor şi posterităţii, mărturisind faptul că „a preferat să rămână aproape singur contra curentului decât o frunză bătută de vânturile unor interese din afara adevărului istoric”. Aceasta este cheia de înţelegere, cred eu, a cărţii de faţă.

Prima polemică fertilă a lui Ionuţ Ţene, la pagina 13, se referă la semnificaţia istoriei în viziunea documentelor Uniunii Europene. Pentru Bruxelles istoria reprezintă un mijloc de propagandă, identic ca în lumea comunistă, şi mai puţin o modalitate de a cunoaşte adevărul despre trecutul popoarelor europene. Întocmai ca şi în fosta Uniune Sovietică sau lagărul comunist, istoria este un istrument pentru vehicularea ideologiei unificării europene. Opinia distinsului istoric este că noua generaţie de istorici trebuie să depăşeaşcă complexul ideologic comunist, dar şi pe cel impus de schematismul recomandărilor Uniunii Europene.

O dezbatere la fel de incitantă se referă la lucrarea istoricului Ovidiu Pecican, Medievalităţile. Un enunţ esenţial al lucrării îl repezintă faptul că în Evul Mediu românesc structura spirituală nu era naţiunea medievală, aşa cum susţine Pompiliu Teodor sau Ioan – Aurel Pop, ci o legătură strict feudală, prin vasalitate şi suzeranitate, şi ulterior prin religia ortodoxă de factură cultural slavonă. Validându-şi calităţile ştiinţifice şi acribia intelectualului de mare ţinută, Ionuţ Ţene menţionează la pagina 22 că Ovidiu Pecican neagă existenţa unei naţiuni medievale româneşti, dar acceptă derularea relaţiilor culturale şi religioase dintre românii de pe ambii versanţii ai Carpaţilor. Pentru a clarifica şi mai mult subiectul, Pecican menţionează următoarele: „Conştiinţa naţională este creaţia secolului XIX”.

Studiul referitor la Braşov, capitala ortodoxiei ardelene medievale şi premoderne este prin excelenţă expresia vastelor cunoştiinţe din domeniul istoriei, sociologiei şi teologiei pe care le deţine Ionuţ Ţene. Scris de Ion Aurel Pop, volumul se bucură de o primire entuziastă, datorită rigorii argumentelor şi corectitudinii ipotezelor formulate. În concepţia sa românii din Şcheii Braşovului au fost o placă turnantă a comerţului dintre Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, dar şi un creuzet al credinţei ortodoxe şi al culturii române. Cu clarviziunea care îl caracterizează, Ionuţ Ţene afirmă la pagina 34 că românii din Şcheii Braşovului erau mai apropiaţi religios, politic şi cultural de domnii munteni şi moldoveni decât de sistemul politic ardelean care îi excludea. Această secţiune a volumului prezintă în detaliu opinia istoricului Ioan – Aurel Pop conform căreia ortodoxia a fost factorul de unitate al românilor din spaţiul carpatic, precum şi sincronismul românilor din Şcheii Braşovului cu civilizaţia occidentală.

Punctul culminant al polemicilor născute din spiritul pasional al lui Ionuţ Ţene este atins la pagina 49 unde autorul consideră că Lucian Boia scrie în cel mai pur stil marxist şi se străduieşte să.şi depăşească în registrul ideologic materialist pe istoricul stalinist Mihail Roller. Un fapt este cert, anume că istoricul bucureştean scrie istorie în stil eseistic şi fără aparat critic la subsolul fiecărei pagini.

O atenţie deosebită acordă Ionuţ Ţene volumului scris de Florian Dumitru Soporan de la Centrul de Studii Transilvane:Naţiunea Medievală în Europa Centrală şi de Est ( secolele XIII-XVI). Această secţiune reliefează o investigaţie complexă şi consistentă a autorului care îl ajută să descifreze existenţa sentimentului etnic şi religios la români. Ideea de naţiune medievală lansată în anii ‛80 de Pompiliu Teodor şi continuată de actualul rector al Universităţii Babeş-Bolyai – Ioan – Aurel Pop, este argumentată în mod strălucit de tânărul istoric Soporan prin extrapolarea la spaţiul francez şi german. Cronicarii francezi discută în secolul al XIII-lea de poporul francez şi Regatul Franţei care trebuia să-i cuprindă pe toţii francezii. Martin Luther, prin Reforma, a separat pe germani de Roma şi a coagulat naţiunea germană din punct de vedere religios.

Apartenenţa şi solidaritatea lui Ionuţ Ţene la spiritul clujean se relevă şi din analiza cărţii Prin ochii unui diplomat american: Oraşul Cluj în anul 1958. Cu eleganţa ce-l caracterizează, Ţene menţionează că volumul este de fapt raportul unui diplomat american din cadrul Legaţiei americane de la Bucureşti, John Crockett, care a vizitat Clujul în februarie şi martie 1958. Diplomatul american a fost şocat să constate că locuitorii Clujului nu au fost contaminaţi de comunism. Clujenii erau îmbrăcaţi după moda occidentală cu paltoane englezeşti, fulare de mătase, pălării şi mănuşi de piele. Teatrele şi opera aveau repertorii occidentale şi nu ruseşti, studenţii mâncau la cantine mult mai moderne decât colegii lor din Franţa şi Italia. La pagina 72 istoricul menţiona că profesorii universitari vorbeau fluent multe limbi străine, citeau reviste occidentale, iubeau America şi dispreţuiau Rusia.

Cu modestiași exemplara forță de muncă ce îl caracterizează, istoricul Ionuţ Ţene are marele merit de a readuce în memoria colectivă lecturarea unor cărţi care au circulat pe piaţa istoriografică românească după anul 2000,și din acest punct de vedere salutăm cu respect acest temerar demers științific.

Încheiem prezentarea actualului volum prin a menționa că această nouă apariție editorială are capacitatea de a consolida autoritatea științifică a autorului și recomandăm cu multă căldură specialiștilor, studenților și în general publicului pasionat de istorie lecturarea acestui volum.

Prof. dr. Petre Din