Patronul Stelei s-a decis. Costel Gâlcă nu va mai antrena campioana României, indiferent de rezultatele pe care roş-albaştrii le vor obţine în acest final de sezon.

Pe banca tehnică a Stelei nu va ajunge Laurenţiu Reghekampf, aşa cum s-a zvonit în ultima perioadă, nici Dan Petrescu, ci chiar finul patronului, Mirel Rădoi.

Gigi Becali s-a înțeles deja cu Mirel Rădoi, iar fostul căpitan din Ghencea revine „acasă”, după aproape 7 ani petrecuţi la arabi, în calitate de antrenor principal.

În vârstă de 34 de ani, Rădoi nu are încă licența PRO, dar alături de el pe bancă va sta și un director tehnic. Becali şi-ar dori ca activitatea echipei să fie coordonată de bunul său prieten Cosmin Olăroiu, însă, tehnicianul este sub contract cu Al Ahli până în 2016.

Mirel Rădoi a evoluat la Steaua în perioada 2000-2008, timp în care a cucerit trei titluri naţionale şi două Supercupe ale României. În 2009 s-a transferat pentru 6 milioane de dolari la Al Ahli, iar în 2010 a fost declarat cel mai bun fotbalist din Arabia Saudită.

Paul Panait