Distribuie articolul

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică la B1TV, că judecătoriii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere pentru vot şi opinii, ca şi parlamentarii, iar ceea ce fac procurorii intră în scenariul de demolare a instituţiilor.

„Suntem un stat în care instituţiile nu merg singure şi au nevoie de orientare şi românii au nevoie să ştie încotro, că şi ei văd această pulverizare (…) Judecătoriii CC nu pot fi traşi la răspundere pentru vot şi opinii, ca şi parlamentarii. Ce face acum Parchetul intră în acest scenariu întâmplător sau controlat de demolare a instituţilor. În ultima vreme, parcă şi ambasadele nu au început să nu mai fie aşa de vehemente dacă se întâmplă ceva ce nu este pe placul Parchetelor. Lupta anticorupţie poate continua şi altfel decât cu demolări de instituţii, dar se preferă varianta asta”, a spus Băsescu la B1TV.

El consideră că a fost un mare adversar al arestărilor preventive şi precizează că oamenii trebuie anchetaţi, dar lasaţi să-şi exercite funcţia.

„Când faci harcea parcea toate instituţiile, Guvern, Parlament, Curte Constituţională, admnisnstraţia locală simultan…Oamenii sunt anchetaţi, dar lasă-l, domnule, să-şi contiute funcţia şi îl chemi în fiecare zi la Parchet. Control judiciar, fără părăsirea localităţii. De ce nu-l anchetezi până îl duci în puşcărie ? Eu am fost un mare adversar al arestărilor preventive, pentru că, practic, îl distrugi pe omul acela înainte să-l fi judecat cineva. Eu sesizez ca o îngrijorare pentru deprecierea capacităţii de a-şi exercita misiunile instituţiile statului. Marii actori politici în momnetul de faţă sunt liderii din justiţie”, a mai arătat Băsescu.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: