Distribuie articolul

În aceste momente Bucureștiul e în flăcări. Aș putea fi considerat paranoic dacă aș spune că sunt flăcările iadului, dar suntem pe aproape.Iohannis are tendințe băsescieno-dictatoriale, sperând sau mințindu-se singur că el e președinte.

Se leagă în aeroport de un ziarist făcându-l nesimțit că vorbește la telefon în timpul speech-ului său, mai ca băselu care le fura telefoanele…

Ponta, așa cum am mai spus și zilele trecute, o să demisioneze când o să vrea el. După ce le-a demonstrat și în Parlament că puterea încă e la el în mânecă o să își dea demisia, dar în prealabil va negocia postul de premier pentru Bănicioiu, ca să se asigure că rămâne pe cai mari.

Este atât de irelevant faptul că i s-a retras sau nu viza de America încât mă dau de ceasul morții.

Iohannis vorbește de două Românii, bine că nu și de a patra pe care o conduce el de pe Facebook. PNL, ca întotdeauna, bate deja în retragere, mitingul de vineri fiind deja amânat. Posibil pe vineri Ponta să fie deja cu demisia dată. Posibil să nu… dar de obicei sursele noastre spun adevărul.

Ar cam fi timpul, părerea mea, ca Iohannis să realizeze, să îl tragă nenea consilierul de mânecă și să îi spună că rolul lui în stat nu e să se certe cu prim-ministrul, eventual să mai scrie o carte, pas cu pas cum să își cumpere orice profesor o casă. Îl rog eu mult, asta să specifice la pagina 124!

11334359_10204787658991481_1379635208_n-300x236

Ar mai fi ceva… Titus Corlățeanu, acest șarpe care, știind că i se apropie momentul, împiedică legi în Parlament în folosul UDMR-ului… Este un lucru ciudat, deoarece este unul dintre singurii politicieni care după ce ajunge într-o funcție, uită de camarazii lui…

Corlățeanu este singurul vinovat pentru alegerile din toamnă, pe ultima sută de metri, după ce totul a fost pus la punct pentru a fi un eșec total, pentru a scăpa basma curată își dă demisia din funcția de ministru. Ete fleoșc…dar DNA nu uită…abia aștept ziua în care ancheta alegerilor va fi încheiată! Oare o să îmi fie mare mirarea când o să vedem doar portarul de la minister și șoferul de la ambasadă condamnați?

Deci, cine conduce de fapt România? Serviciile cui? A cui e România?…

Ionică Armanca – Jurnalul Românesc

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: