Cusute de mână după modele păstrate de sute de ani, cu fir roşu, negru şi albastru, sute de ii tradiţionale au fost expuse în cadrul unui târg cu vânzare, la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca. Trei creatoare populare din Cluj şi Braşov au încercat astfel să le arate vizitatorilor adevăratul port tradiţional românesc. Preţul unei ii originale este cuprins între 200 şi 700 de lei, în funcţie de complexitatea modelului. Curatorii muzeului au sărbătorit în acest fel Ziua Internaţională a Iei, titrează DIGI24.
Cămăşi, rochii de mireasă ori costume de botez. O ie brodată cu motive româneşti poate să fie purtată aşa cum se întâmpla şi în urmă cu sute de ani la orice ocazie, susţin meşterii populari.
„Ca să nu semene cu orice cămaşă, neapărat trebuie să fie puţin mai largă decât o cămaşă obişnuită, să fie croită pe lângă gât şi de obicei cu deschizătură în faţă. Să aibă mâneca largă şi să se termine cu un volănaş. În general, iile din Transilvania aşa se poartă”, a explicat Elvira Gavriș, meşter popular.
„Eu folosesc în zona Clujului alb-negru, catrinţă neagră brodată cu auriu ori cu albstru, dar alb-negru îi broderia pe cămaşă şi rochie albă. O ie, de la început până la sfârşit, depinde cum merge, dacă e modelul mai mic, mai puţin, dar în orice caz, o săptămână – două – trei”, a estimat Veturia Suciu, meşter popular.
Zeci de clujence au ales târgul tradiţional pentru a-şi căuta o ie cusută manual.”Sunt foarte frumoase. E ceva tradiţional, ce ar trebui perpetuat în timp. Am cel puţin una (n.r. o ie), iar acum îi spuneam doamnei că mi-aş lua ceva diferit, că am una pe roşu”, a spus o vizitatoare.
„Îmi place cămaşa. Aş purta-o şi acuma, pentru că atunci când am fost copil n-am avut. Îmi plac modelele astea româneşti tradiţionale”, a spus o altă vizitatoare.
Preţul unei ii cusute manual este cuprins între 200 şi 700 de lei, în funcţie de pânza din care este realizată, complexitatea modelului, dar şi de lungimea cămăşii.Pe străzile Clujului a avut loc o paradă a portului popular organizată de Muzeul Poarta de su` Feleac.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

