Inca o tara europeana ar putea lua in calcul iesirea din Uniunea Europeana, dupa ce britanicii se gandesc serios deja de ceva vreme la aceasta varianta, ideea e vehiculata si in Franta, iar grecii joaca pe totul sau nimic cu partenerii europeni.
261.159 de austrieci au semnat o petitie prin care cer un referendum pe tema apartenentei tarii lor la Uniunea Europeana, scrie Thelocal.eu.Referendum pentru apartenenta la UE, si in Franta?
Numarul reprezinta peste 4 la suta din populatia cu drept de vot si cu mult peste limita minima de 100.000 de semnaturi necesare pentru ca ideea unui astfel de referendum sa fie discutata in Parlament.
Petitia a fost initiata de Inge Rauscher, in varsta de 66 de ani, care a lansata o petitie similara si in anul 2000, semnata de doar 3,35 la suta din electorat.
Inge, care a fost traducatoare, a fost impotriva aderarii Austriei la Uniunea Europeana inca de cand acest lucru s-a produs, pe 1 ianuarie 1995.Femeia si cei care sustin masura iesirii din UE cred ca Austriei i-ar fi mai bine daca nu ar mai fi membru al Uniunii – din punct de vedere economic, social si al mediului inconjurator.
Dupa victoria conservatorilor la alegerile din Marea Britanie, din luna mai, un referendum privind ramanerea tarii in UE este tot mai probabil pana la sfarsitul anului 2017. De asemenea, si formatiunea franceza de extrema-dreapta Frontul National a cerut un referendum privind apartenenta tarii la Uniunea Europeana, in acelasi timp in care va avea loc votul si in Marea Britanie.
Gh. Petre
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


6 comentarii la “După greci și austriecii iau în calcul ieșirea din U.E.”
Si in Romania trebuie referendum pe tema apartenentei la organizatia condusa de homosexuali,numita UE!
„După greci și austriecii i-au în calcul ieșirea din U.E.”
Eu iau, tu iei, el ia, noi luam, voi luati, ei iau in calcul, boule care esti! Intai invata gramatica elementara.
Publicitarii politici nu agreeaza intoarcerea premierului de la ortopedie câta vreme atentia opiniei publice oscileaza intre Atena si Chisinau: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/mars-cu-lacrimi-mii-de-basarabeni-vor-porni-pe-jos-de-la-chisinau-spre-prut–99905.html
http://www.publika.md/george-simion-la-fabrika-va-consider-pe-toti-fratii-mei_2348181.html
http://www.timpul.md/articol/george-simion-sis-a-adus-probe-neconcludente-incerc-sa-mi-fac-dreptate-la-cedo–76406.html
Amuzanta pasivitatea onegheurilor civice in postromânism: http://propinatiu.ro/carti
UE e o creatie masonica care in timp va deveni noul URSS condus de comunisti si homosexuali, crestinismul va fi interzis. Trebuie sa iesim din organizatia asta, cat timp mai este posibil.
Poate ca … "IAU" in calcul …. etc…. jurnalisti de kkt ce sunteti si semianalfabeti !!!
Europa a devenit o desertaciune.Daca ne-am adunat doar asa sa nu fim inprastiati,acum e cazul sa gandim bine daca merita sa se renunte la acest ideal.Sunt state europene foarte puternice economic si state foarte slabe din acest punct de vedere.Estul are in fata o Rusie revansarda care vrea sa redevina acea putere malefeca de a subjuga fostele state comuniste inainte de 1989. Rezultatul o sa fie iarasi o prigoana a tot ce e intelectual si progresist si ne vom cufunda iarasi in obscuritatea bolsevica.