Prezent la Salzburg, cazat la un hotel de cinci stele unde o noapte costă mai bine de 800 de euro, președintele Facebook își dă arama pe față.Deși a semnat încă din 30 APRILIE (!!!) decretul de rechemare a ambasadoarei din Austria, astăzi, 26 iulie, participă împreună la deschiderea oficială a Festivalului de la Salzburg, conform ziarelor locale.
Partenerii noștri austrieci ne-au informat că de vizita mult iubitului președinte s-a ocupat ambasada de la Viena. Tocmai de aceea mă întreb dacă este întâmplător sau nu că pe parcursul unei vizite de două zile a diasporei, prea alesul nu are timp să se întâlnească cu cei care l-au votat. Teoretic…poate că tocmai de aceea s-a întâlnit doar cu austriecii, pentru că nu l-a votat nimeni?
Se pregătește din nou un imperiu austro-ungar? Iohannis e la Salzburg, Orban – premierul ungur, persona non grata – așa cum cer românii, e în Transilvania, Ponta la pescuit sau discuții pe ascuns cu turcii în Deltă…
După ultimele legi promulgate, președintele sas a devenit unul dintre cei mai mari dictatori în viață. Cum poți tu, în calitate de președinte al românilor, să le furi și să le interzici prin lege jumătate din istorie? Vrei să interzici cărți de istorie și de poezii? Sictir Herr Iohannis…până și la inaugurarea Festivalului de la Salzburg te-au ținut de papagal și nu te-au lăsat să vorbești ca să nu te faci de rușine!!!
Ioni – Jurnalul Românesc
Cum să interzici așa ceva?
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


10 comentarii la “Indiscutabil – Iohannis nu e președintele românilor!!!”
Johannis e presedintele ungurilor si sasilor, romanii sunt rasa inferioara pentru el.
Din prostia lor l-au ales masiv ardelenii pe Iohannis. Ca mai inainte pe habarnistul Basescu, ala de-l vrajeau hungurii cu palinca. De cateva decenii se tot joaca ei cu focul… Uite ca acum i-a ajuns, pt. ca acolo, in zona va fi cel mai cald, asa cum a mai fost pt. multe sute de ani. Memoria locului e insa mult mai scurta.
Vai-vai, vine din nou Austria pina la Cernowitz si se face Imperiul Austro-Rumun, incluzind si toata Moldova !?
@harry potter du-te tu in Austria acolo la magicieni si lasa-ne pe noi in pace extremistule.
Johannis e un traficant de copii, va trafica pana la urma intreaga tara.
Iohannis va fi un nou Carol II care de data asta va șterge România de pe hartă și o va șterge cu consoarta jidancă să-și cheltuie banii. Unde e Mareșalul nostru care să-l oprească și să expună în centrul Bucureștiului cadavrele acestei găști de alogeni aflată în fruntea statului – așa cum trebuia făcut cu groparii României Mari în 1940.
@Riga Crypto mai incet cu limbajul violent ca astfel nu suntem mai presus ca ungurii, noi ar trebui sa fim mai civilizati si mai morali ca ei.
Ma oligofrenilor…unguri au intrat înaintea Romaniei în Uniunea Europeană, sunt respectați în orice tara și au tradiție și renume..de Attila a auzit toată lumea….de Ștefan cel Mare. .nimeni.nu o mai ardeți în flăcări de pomana.nici un ungur din afara României nu își dorește teritoriul romanesc…..pentru ca automat ar avea și câteva milioane de hoți, flamanzi și mincinoși. ..nu merita un petic de pământ toată prostia românească.
Mai prosti decat neamtul asta sunt doar aia de l-au ales.
Ce tangente aveti voi cu Attila-inafara de faptul ca vreti sa vi-l asumati ca inaintas.Ce are scula cu primaria.