Oligativitatea ştampilei a fost eliminată astăzi în Guvern, premierul Victor Ponta anunţând în deschiderea şedinţei săptămânale a Executivului că aceasta este o „ordonanţă simplă, dar istorică“.
Ponta îi scapă pe români de ştampile prin ordonanţă de urgenţă ca-n Occident. Ponta l-a întrebat pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici: „Juraţi că azi desfiinţăm ştampila?“ Teodorovici a confirmat că ordonanţa va fi adoptată azi, iar „obligaţia contribuabilului de a utiliza ştampila în relaţia cu autorităţile va dispărea în momentul publicării în Monitorul Oficial a acestei prevederi“. „Nu ştiu cum va arăta România fără ştampile, dar cu siguranţă va arăta mai bine“, a concluzionat premierul. Guvernul a anunţat ulterior adoptarea ordonanţei privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative. Ce prevede actul normativ adoptat Actul normativ elimină obligativitatea aplicării ştampilei atât pe declaraţiile, cererile şi alte documentele depuse de către persoane fizice, persoane juridice de drept privat aşa cum sunt definite în Codul civil, precum şi de către entităţile fără personalitate juridică, la instituţii sau autorităţi publice, cât şi pe documentele sau alte înscrisuri emise între aceste entităţi sau persoane. Regula nu se aplică persoanelor juridice de drept public care vor aplica ştampila pe documentele emise de către acestea, conform regulilor aplicabile în prezent. Măsura are scopul să reducă birocraţia şi să simplifice regulile administrative, arată Guvernul, într-un comunicat.
Gheorghe Petre
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

