Organizatorii Untold Festival au anulat concertul trupei de hip-hop Wu-Tang Clan – anunţată cap de afiş în cea de-a doua zi a evenimentului -, întrucât managerul formaţiei nu răspunde solicitărilor privind componenţa grupului şi cererilor de informaţie în ceea ce priveşte cazările.
Organizatorii Untold Festival – care începe pe 30 iulie la Cluj-Napoca – au anunţat, joi, că cei care au cumpărat bilete la concertul trupei au posibilitatea să îşi recupereze banii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ne-am bucurat să aflăm că renumiţii Wu-Tang Clan se află în turneu în Europa în această vară cu noul album «A better Tomorrow» şi am făcut toate demersurile necesare pentru a-i avea pe scena festivalului. După cum ştiţi, aşteptam de la managerul trupei de câteva săptămâni un răspuns clar cu privire la componenţa Wu-Tang Clan de la Untold Festival. Eforturile noastre de a obţine un răspuns din partea lui au fost în zadar. Deşi l-am contactat zilnic, telefonic sau prin email, acesta pur şi simplu nu a mai răspuns”, au scris organizatorii Untold Festival pe pagina de Facebook a evenimentului.
Organizatorii susţin că şi la alte evenimente de nivel european unde au fost invitaţi cei de la Wu-Tang Clan prevederile contractuale nu au fost respectate de către trupă, aceasta urcând pe scenă în formulă incompletă, fără principalii membri.
„Dată fiind situaţia incertă, turneul lor european are foarte multe concerte anulate, începând cu data de 8 iulie. Ne pare rău că, din cauza unui management defectuos al trupei, care, deşi şi-a asumat contractual acest eveniment, refuză să răspundă solicitării noastre de a ne garanta prezenţa trupei la concertul de la Cluj, cât şi să ne ofere informaţii despre cazări, zboruri şi ridere tehnice, ne vedem nevoiţi să anulăm şi noi reprezentaţia Wu-Tang Clan din cadrul Untold Festival, pentru a evita surpriza unui show sub nivelul celorlalţi artişti prezenţi în line-up-ul festivalului”, scriu organizatorii.
Timpul în care ar fi trebuit să concerteze Wu-Tang Clan în cea de-a doua zi de Untold Festival va fi alocat altor trupe prezente la eveniment, respectiv Gentleman şi Subcarpaţi, se mai arată în mesajul de pe pagina de socializare.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Ţeapă? Concertul trupei Wu-Tang Clan de la Untold Festival, anulat. Managerul nu le răspunde organizatorilor”
Paguba-n ciuperci! Si asa sunt doar o ceata de infractori.