Preşedintelui Facebook România, Klaus Iohannis, îi place luxul şi vacanţele. Dacă se face o statistică reală, de când Klaus Iohannis a fost ales de către naivi şi creduli preşedinte, pe ideea rasistă că „neamţul e mai deştept şi harnic decât românul”, sasul transilvan e tot mai mult prin concedii de aur. În chestia asta îl bate şi pe Obama. Dacă nu e la dejunuri de lux pe la case regale, Iohannis fuge repede la vila de protocol de la Neptun să se relaxeze până i se termină de amenajat dormitorul de 500 mp de la Snagov. În curând Klaus Iohannis va evectua o vizită în Austria, la Salzburg, ca să se întâlnească cu comunităţile de saşi, acolo unde el se simte cel mai bine şi cât mai aproape de casa părintească din landul Bavaria. Klaus Iohannis este invitat la Festspile, pe 25 iulie a.c., ca membru şi lider al comunităţii săseşti din Transilvania, nu ca preşedintele României (?), pentru a vorbi despre o temă care îi deranjează pe austrieci: cerşetorii români din oraşul lui Mozart. Klaus Iohannis se va întâlni cu saşii din împrejurul Salzburgului, din localităţile Elixhausen şi Gneis şi va aborda, nu cum s-au acomodat aceştia în noua (vechea lor) ţară, ci problema cetăţenilor români care cerşesc. Klaus Iohannis nu poate înţelege că cerşetorii români nu au plecat de bine din România. Mai mult, cerşetorii români, îi place sau nu, sunt cetăţeni români care trebuie respectaţi. Dar Klaus Iohannis simte o plăcere „morbidă” de a se arăta conaţionalilor saşi că el s-a ajunş şef peste români şi România, iar „inferiorii” diasporeni valahi trebuie umiliţi şi jigniţi în ţara în care s-a născut Adolf Hitler? Cetăţenii români ajunşi în Salzburg nu au plecat de bine din ţară, ci din cauza sărăciei. Unii dintre ei au ajuns cerşetori că nu li s-a oferit un loc de muncă din motive rasiste, pentru că sunt români, nu saşi sau germani. Ei nu au salariu înalţilor demnitari, indexate anual cu sume uriaşe, în timp ce majoritatea bugetarilor şi angajaţilor români primesc salarii africane ca-n Congo. România e percepută tot mai mult ca o subcolonie de către magnaţii de la Berlin şi gauleiterii de la Sibiu, ca un fel de Namibia africană din vremea Imperiului German: Das Reich.
Am fost informaţi că Klaus Iohannis nu se mulţumeşte să plece singur cu soţia la Salzburg, ci ia după el o întreagă suită de consilieri de la Palatul Cotroceni să atârne greu la bugetul de stat cu cheltuielile de protocol. Din informaţile noastre, pe surse, am aflat că o parte din cheltuieli vor fi sponsorizate, totuşi, de milionarul Grădinar sibian, fostul director al Energiei Termice de pe vremea primarului Klaus Iohannis, care era bugetarul român cel mai bogat în top Forbes 500? Klaus Iohannis avea grijă de bugetarii lui de la primăria Sibiu, că de restul funcţionarilor care trăiesc cu venituri demne de Etiopia, nici că-i pasă. Mai mult, d-na Silvia Davidoiu, ambasadorul României la Viena, schimbată azi iarnă, dar de şase luni, ciudat, a rămas tot la post, se ocupă de organizarea vizitei lui Klaus Iohannis la Salzburg să se simtă bine fostul preşdinte FDGR când se întâlneşte cu saşii fugiţi de mult prea bine din România. O mână de ajutor dau şi membrii de Grădinar, angajaţi la reprezentanţa României la Viena, devenind o „mare familie” în slujba „Fhurerului Iohannis”, conform publicaţiei Turnul Sfatului? Ambasadoarea Silvia Davidoiu a prins în ultima vreme o mare dragoste faţă de saşi, în timp ce de diasporenii români umiliţi din Austria se pare că a uitat! Credem că d-na S. Davidoiu speră, că, organizând vizita lui Klaus Iohannis să iasă perfect la Salzburg, va obţine un post de consilier la Palatul Cotroceni? Cheia e la Grădinar? Nu o plângem pe doamna Silvia Davidoiu că rămâne „şomeră”, ea e în MAE ca în familie, soţul fiind ambasador în Regatul Norvegiei, vorba aceea „ban la ban trage”: îndemnizaţie de diplomat la îndemnizaţie de diplomat de mii de euro lunar. Vă vom ţine la curent despre vizita lui Klaus Iohannis la saşii din Salzburg cu suita lui de 20 de bugetivori. Pe curând!
Gheorghe Petre
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


4 comentarii la “Vizită de lux la Salzburg! Iohannis cu suita bugetivoră în vizită la saşii din Austria”
Când vei ajunge tu în pământul ce ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău şi-l vei lua în stăpânire şi te vei aşeza în el şi vei zice: Îmi voi pune rege peste mine, ca celelalte popoare, care sunt împrejurul meu,
Atunci să-ţi pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău: dintre fratţii tăi să-ţi pui rege peste tine; nu vei putea să pui rege peste tine un străin, care nu este din fraţii tăi.
(Deuteronom XVII, 14-15)
asta se spune la Biblie, asa facea poporul lui Israel. Isi punea conducator dintre „fratii” lui. normal, nu? Nu e cazul la noi, noi suntem „europeni!” Sic!
Johannis e un corupt escroc, treziti-va romani, ati votat cu un tradator, care isi bate joc de noi.
Cat despre Obama, gresiti foarte mult…Presedintele Obama a fost in concediu numai 20% fata de George Bush sau Reagan …ar fi bine sa va documentati si sa nu ascultati stirile de la FOX news…Republicanii din SUA si-au pierdut mintile 🙂 Si pentru tine Ioane Presedintele Iohannis isi face turul Europei si al Lumii sa va scoata din izolatia in care Romania a fost mai mult de 60 de ani…mai aveti putina rabdare ca nici dumnezeul nu a facut lumea in 7 luni…Este mult de corectat dupa greselile facute dupa Razboiul al doilea Mondial…Macar aveti un presedinta care cunoaste cateva limbi straine…si se poate comporta in mijlocul altor presedinti din lumea intreaga…:):)
ce om mizerabil acest Johannis.
imi pare rau acum ca l-am votat.
sa ii fie rusine la soricul de neamt