Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”. Slujba a fost oficiată pe o scenă special amenajată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului. La Sfânta Liturghie au fost prezente și autorități locale, județene și centrale.
„În acest loc ales de Dumnezeu se va ridica Mănăstirea «Petru Rareș Vodă». Aici și-a lăsat inima voievodul, aici a rămas Petru Rareș cu sufletul. Este o datorie pentru noi, românii, să fim măcar o dată pe an aici, să ne rugăm și să ne bucurăm. Trebuie să fim responsabili pentru înaintașii și urmașii noștri. Nu vă uitați istoria! Să ne aducem aminte de momentele majore din viața poporului român pentru că suntem urmașii unor demni conducători”, a spus sutelor de credincioși arhimandritul Dumitru Cobzaru, titrează Radio Renașterea.
Piatra de temelie a bisericii așezământului monahal, care va purta hramul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Ardeleni”, va fi pusă în toamna acestui an, când sunt pomeniți acești sfinți în calendar, a precizat părintele Dumitru Cobzaru.
Hotărârea înființării mănăstirii de călugări „Petru Rareş Vodă” a fost luată de Permanența eparhială la începutul anului. Stareț este părintele Teofan Timiș, venit de la mănăstirea clujeană Nicula.
Tot duminică, după slujbă, în Poiana Cetății Ciceului, a avut loc o serbare câmpenească unde au putut fi ascultați mai mulți interpreți de muzică populară și folk.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului”
Bineinteles ca doar n-o sa construiasca o scoala sau un spital….