Reprezentanţii românilor din Italia şi Spania, prezenţi la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), spun că sunt pregătiţi să ceară preşedintelui Klaus Johannis dizolvarea Parlamentului, dacă nu se vor aproba votul prin corespondenţă şi votul electronic.
Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, consideră că la alegerile de anul viitor vor vota mulţi români din diaspora, pentru că a fost extinsă posibilitatea de înfiinţare a secţiilor de votare.
”Este de ajuns să prezinţi o listă cu o sută de persoane şi statul român este obligat să înfiinţeze secţii de votare. Preconizez că în Italia putem să avem o mie de secţii de votare, pentru că poate să fie şi va fi un exemplu important pentru clasa politică italienească, care va descoperi că românii sunt activi politic şi se implică. Vom face tot posibilul să mobilizăm comunităţile noastre de români să obţinem secţii de votare în toate satele, oraşele unde comunităţile de români sunt puternice”, a spus Eugen Terteleac.
Deşi este ”încrezător că speranţa moare ultima”, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia se aşteaptă la ”o trădare” din partea parlamentarilor care reprezintă diaspora.
”Văzând ce s-a întâmplat în ultima perioadă în Parlamentul României în ceea ce ne priveşte, mă aştept la o altă trădare la fel de mare cum a fost aceea când nu a fost acceptată mărirea numărului de parlamentari. Parlamentari care reprezintă diaspora au fost în sală şi nu au votat această lege. A lipsit doar un singur vot şi acei parlamentari au stat cu mâinile în buzunar”, a spus Terteleac.
Reprezentanţii românilor din Italia şi Spania au acuzat partidele politice româneşti că au ”măcinat” diaspora, că dezbină comunităţile româneşti pentru a le obţine voturile şi că după ce ajung la guvernare ”îşi scurg” banii destinaţi românilor, uitând de promisiunile pe care le-au făcut.
Eugen Terteleac a povestit că situaţia este identică şi în Italia, unde clasa politică românească este „cel mai puternic implicată în dezbinarea comunităţilor româneşti”, în loc să protejeze interesele românilor şi „să lupte” pentru drepturile acestora.
”Parlamentarii din diaspora sunt nişte trădători. Vorbesc de rău alte asociaţii, spunând că ceilalţi sunt infractori, sunt securişti şi tot aşa, la fiecare asociaţie repetă povestea şi se construiesc bisericuţe. Concomitent, încearcă să le afilieze politic şi numai în preajma alegerilor electorale, niciodată nu se discută de un proiect politic puternic, de sine stătător. Acestea automat devin politice, încep lupte poltice între asociaţii, lucru care nu este normal, pentru că aceste asociaţii s-au născut ca şi asociaţii culturale, care se ocupă de menţinerea tradiţiilor, uzanţelor, nu de a face politică în Italia. De suferit are comunitatea românilor din Italia, care este văzută foarte rău de autorităţile statului italian şi din cauza acestor probleme de dezbinare”, a spus preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia.
În opinia reprezentanţilor românilor din diaspora, soluţia ar fi ca viitorii parlamentari care le vor reprezenta interesele să fie aleşi din rândul românilor care trăiesc în străinătate, persoane neimplicate politic, cu iniţiative, respectate de comunităţile în care trăiesc şi care nu se folosesc de ”sistemele tradiţionale «divide et impera»”.
”Cei care ne reprezintă în Parlament, deputaţii şi senatorii, ar trebui să fie din dispora. Însă am remarcat că există o şmecherie pe care ei au învăţat-o: dacă sunt într-un partid de foarte mulţi ani, merg, îşi fac o rezidenţă şi peste trei zile vin în România, se duc la televizor şi spun că locuiesc în Spania sau Italia şi vor să candideze. Iar ceilalţi nu au cum să-i contreze, pentru că arată câte o rezidenţă. Problema este să fie un om care într-adevăr a făcut ceva acolo, că a făcut proiecte cu românii, nu doar să organizeze concerte cu Irina Loghin şi cu cântăreţi din România. Că săracii români, cu atâta dor de România, după ce i-ai dus la un concert cu muzică românească, le poţi fura votul mai uşor decât se fură în România cu mici şi bere”, a spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa.
NapocaNews
2 comentarii la “Românii din Diaspora cer dizolvarea Parlamentului, dacă nu se aprobă votul prin corespondenţă”
Romanii din diaspora , inclusiv cei din tara s-au lasat prostiti de gasca lui johanis.Asta ,cred ca jumatatea timpului de cand este presedinte a fost in vacanta,excursii,concedii si iar v.e.c.
Sparlamentarii nu vor dori sa fie trecuti pe linie moarta-ei au contribuit substantial la campanie si trebuie acuma sa-si recupereze ciubucul-sunt ei hoti dar nu sunt prosti
”Diaspora” e o diversiune basista si SRI-sta, a carei scop este preluarea intregii puteri de catre gasca basisto-johannista. Veti vedea apoi ce taieri de salarii si pensii se vor petrece din nou.