Distribuie articolul

După ce au trecut cu succes de bacalaureat şi admiterea la facultate, 8 Cercetaşi clujeni sunt pregătiţi să îşi dedice 1 săptămână din vacanţă, voluntariatului. Aflaţi la categoria de vârstă eXploratori, categoria de vârstă 17-18 ani, pentru a deveni Seniori în cadrul Organizaţiei Naţionale Cercetaţii României, cei 8 adolescenţi trebuie să participe împreună la un proiect prin care să îşi lase amprenta asupra societăţii. “Acest proiect marchează momentul de trecere al eXploratorilor, către ramura superioară de vârstă, Seniorii, şi are ca scop, pe lângă voluntariat, dezvoltarea personală a participanților, pe cele 6 arii de dezvoltare: fizic, intelectual, social, afectiv, spiritual și de caracter, şi promovarea valorilor cercetăşeşti conform metodei specifice Scout” se menţionează în comunicatul de presă al Organizaţiei Naţionale Cercetaţii României, Centrul Local Cluj-Napoca.

După ce au dezbătut mai multe idei de proiecte aceştia au hotărât că cel mai potrivit pentru ei este acela de a participa ca voluntari pe şantierul Asociaţiei Habitat pentru Umanitate de la Jucu de Sus. Ideea a pornit de la unul dintre cercetaşi care anul trecut a desfăşurat activităţi de voluntariat pe acelaşi şantier din partea unei alte organizaţii din care face parte: Serviciul de Ajutor Maltez din Cluj.

În perioada 2-8 august eXploratorii vor fi prezenţi pe şantierul Habitat for Humanity unde vor ajuta la construcţia unei case pentru o familie defavorizată din această zonă. Pe lângă munca efectivă la construcția casei, exploratorii vor avea parte de câteva activităţi specifice cercetăşeşti, cum ar fi jocuri de echipă, drumeţii, cântece de chitară la focul de tabără. Pe toată durata proiectului, cei 8 cercetaşi îşi vor stabili tabăra în vecinătatea zonei de muncă.

Alina Maria Iuga

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: