Cancelarul german Angela Merkel şi guvernul său s-au exprimat împotriva protestelor violente care i-au vizat în weekend pe solicitanţii de azil în oraşul Heidenau din estul Germaniei, relatează Reuters.
„Cancelarul şi întregul guvern condamnă în cel mai ferm mod posibil violenţele şi atmosfera agresivă faţă de străinii de acolo. Este dezgustător cum extremiştii de dreapta şi neonaziştii încearcă să-şi răspândească mesajul imbecil al urii în jurul unui adăpost pentru solicitanţi de azil”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al executivului, Steffen Seibert.
Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a condamnat la rândul său protestele, spunând că trebuie luate măsuri ferme împotriva manifestanţilor de extremă dreapta, potrivit DPA.
Cel puţin 31 de poliţişti au fost răniţi în confruntări cu circa 600 de protestatari la primele ore ale zilei de sâmbătă, mulţi dintre aceştia aruncând cu sticle şi pietre, nemulţumiţi de venirea solicitanţilor de azil. Ciocnirile au izbucnit după ce o demonstraţie paşnică a partidului neonazist NPD a degenerat.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



2 comentarii la “Violențe neo-naziste în Germania împotriva imigranților ilegali. Angela Merkel reacționează”
cine au creeat turbulente in arabia-americanii si in africa -sarcojil.Normal ar fi ca ei sa-si asume responsabilitatea si sa-i intretina.Ce are Germania ,care nu a exploatat planeta cum au facut americanii,francezii si englezii-ei sa-i primeasca pe refugiati.Ce prospere erau Irakul,Siria,Libia Egiptul-ce au ajuns acuma?
de ce trebuie sa iasa neonazistii in strada? De ce nu rezolva statul aceste probleme?