Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Croaţia că autorităţile locale au luat măsuri de direcţionare a refugiaţilor către puncte de frontieră secundare precum Tovarnik, Ilok sau Batina, avertizând că sunt probleme cu traficul feroviar.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), nu se înregistrează probleme deosebite în ceea ce priveşte circulaţia rutieră, însă sunt probleme legate de traficul feroviar.
Astfel, la gara din localitatea Tovarnik situată pe ruta feroviară Belgrad-Zagreb, în apropierea punctului de frontieră dintre Croaţia cu Serbia, există un aflux de aproximativ 2.500 de migranţi care aşteaptă să fie transportaţi spre diferite locaţii din Croaţia. Autorităţile croate nu au decis o eventuală suspendare a traficului feroviar pe ruta Belgrad-Zagreb.
Întrucât situaţia din teren poate suferi modificări de la o oră la alta, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în Croaţia să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en , Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr), pentru informaţii actualizate.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

