Generalul Gabriel Oprea, doctor în drept, vrea sporirea pedepselor pentru cei care îi sprijină pe migranţi, fără să-şi dea seama că primul condamnat pentru această infracţiune ar putea fi chiar el, împreună cu colegii săi din Guvern! Deja s-au pregătit tabere de primire, însă nimeni nu a sesizat că mai întîi trebuie modificat Codul penal, altfel, potrivit art. 263, tocmai cel prin care Gabriel Oprea vrea să înăsprească pedepsele, membrii Guvernului ar putea primi între 2 şi 7 ani de închisoare pentru „îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României”!

Sigur că situaţia actuală, generată de valul uriaş de refugiaţi şi migranţi care au intrat în Europa, a surprins pe toată lumea şi că sînt necesare unele măsuri care nu au putut fi anticipate. Însă populismul acesta care începe să capete numele „Interesului naţional”, cu care ne-a obişnuit deja Gabriel Oprea, nu trebuie să întunece raţiunea.

Crezînd că dă bine la popor şi în faţa celor de la UE, Gabriel Oprea a dat un Comunicat din partea Ministerului de Interne, prin care anunţă înaintarea unui „Proiect de legecare vizează înăsprirea sancţiunilor aplicate pentru traficanţii ilegali de migranţi”, mai exact, creşterea pedepselor pînă la 12 ani de închisoare!

Dacă, în calitatea dumnealui de doctor în drept şi conducător de doctorate, ar fi citit cu atenţie prevederile noului Cod penal, cel puţin în capitolul care se referă la „Trecerea frauduloasă a frontierei”, ar fi observat că, înainte de orice iniţiativă, ar trebui modificate sau completate cîteva prevederi care să permită Guvernului „călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea” refugiaţilor, altfel toate autorităţile care ordonă, organizează şi participă la astfel de acţiuni pot intra sub incidenţa legii, fiind pasibili de pedepse cu închisoarea între 2-7 ani! Iată care sînt principalele prevederi din actualul Cod penal:

cod_penal_infractiuni

Aşadar, potrivit art. 262, orice persoană care trece ilegal frontiera de stat a României comite infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei, care este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. În această situaţie se va afla orice refugiat sau migrant care, neavînd viză de intrare în România, va încerca să treacă frontiera.

Apoi, potrivit art. 263, orice persoană care se implică în sprijinirea celor care intră sub incidenţa art. 262 comite infracţiunea descrisă astfel: „îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat”, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani!

În lipsa unor prevederi legale care să permită Guvernului să ia decizia de a-i îndruma, transporta şi transfera pe cei care vor trece ilegal graniţa, în vederea adăpostirii în taberele special amenajate, nu au cum să scape de încadrarea în prevederile art. 263!

Mai mult, chiar, potrivit art. 264, dacă o persoană este victima unor traficanţi de persoane, iar altcineva îi favorizează, PRIN ORICE MIJLOACE, rămînerea ilegală pe teritoriul României, riscă o pedeapsă cu închisoarea între 1 şi 5 ani, iar dacă aceasta este „funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, pedeapsa este între 2 şi 7 ani!

Cu alte cuvinte, în loc să poarte războiul surd cu autorităţile din Ungaria (poate că tot cadrul legal de la ei a obligat autorităţile să ia acele măsuri dure care să împiedice forţarea graniţelor) şi, înainte de a pregăti taberele pentru primirea refugiaţilor, Guvernul ar trebui să modifice sau să suspende temporar aceste prevederi din Codul Penal, astfel încît, prin măsurile speciale pe care vrea să le ia, să nu încalce articolele citate! Nu de alta, dar, după ce va trece şi acest val de refugiaţi, DNA va găsi marfă clasa I în această situaţie pentru alte dosare spectaculoase!

Şi, în mod inevitabil, vine întrebarea: cum o fi devenit Gabriel Oprea doctor în drept (ştim, vor zice unii, prin plagiatul deja celebru), din moment ce nu şi-a dat seama că, prin Proiectul său de lege care creşte pedepsele pentru traficanţii de persoane, el se condamnă chiar pe sine şi pe colegii din Guvern?

În locul demagogiei şi populismului, ignorînd propunerea lui Gabriel Oprea, Guvernul trebuie urgent să creeze cadrul legal pentru acţiunile pe care se pregăteşte să le ia în legătură cu refugiaţii şi migranţii, în situaţia în care aceştia s-ar decide să schimbe traseul de pînă acum şi vor trece prin România.