Distribuie articolul

După ce s-au implicat în conflictul din Siria prin finanțarea și înarmarea diferitelor grupări de opoziție, statele bogate din zona Golfului, în principal Arabia Saudită și Emiratele Unite Arabe, continuă campania militară din Yemen care deja a făcut numeroase victime civile.

Cele două state, care nu au primit niciun refugiat sirian până acum, și-au intensificat atacurile aeriene din Yemen împotriva rebelilor Houthi, într-un efort de a-l aduce la putere pe fostul președinte Abd Rabbuh Mansur Hadi.

Atacurile vin după ce peste 50 de militari ai Emiratelor și ai Bahrain au fost uciși de către rebelii yemeniți, într-un atac cu rachetă asupra unei cazarme militare. Bombardamentele coaliției nu au vizat însă doar obiective militare, mulți civili fiind uciși în restaurante, școli, fiind lovite chiar și unele ambasade. Peste 20 de persoane au fost ucise în regiunea al-Jouf în timpul unui priveghi.

Yemen se află într-o gravă criză umanitară din cauza atacurilor coaliției conduse de Arabia Saudită,  peste 1,900 civili au murit, 7,870 au fost răniți și peste 100,000 sunt refugiați. Criza din Yemen este mai gravă decât cea din Siria, din cauză că acest stat este sursa ideologică a Al Queda, organizație teroristă care controlează o mare parte din teritoriul Yemenului.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: