Distribuie articolul

O jurnalistă de la canalul american de televiziune CNN a făcut o eroare, în timp ce comenta în direct discursul preşedintelui Rusiei în faţa Adunării Generale a ONU. Aceasta l-a prezentat pe Vladimir Putin ca fiind Boris Elţin.

Jurnalista şi-a dat seama imediat de greşeala făcută şi şi-a cerut scuze. ”Iertaţi-mă, m-am întors în urmă cu 20 de ani”, a afirmat ea zâmbind, relatează Agerpres.

Boris Elţin a fost preşedinte în perioada 1991-1999, iar Vladimir Putin a fost ultimul premier în timpul preşedinţiei sale. La 31 decembrie 1999, Boris Elţin şi-a anunţat demisia şi l-a numit pe Vladimir Putin preşedinte interimar.

Trei luni mai târziu, Putin a câştigat alegerile prezidenţiale, iar în 2004 a obţinut un al doilea mandat. În anul 2008, Putin i-a lăsat scaunul de preşedinte lui Dmitri Medvedev, întrucât Constituţia rusă nu permite mai mult de două mandate prezidenţiale consecutive, dar a fost ales din nou preşedinte în anul 2012.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: