Numărul imens de refugiaţi ajunşi în Germania a început să creeze probleme. Ministrul german de Interne a anunţat, în urmă cu câteva minute, că ţara sa va introduce controale la toate frontierele, începând cu cea de sud, cu Austria. Scopul acestei măsuri este limitarea numărului de imigranţi care intră în ţară. De asemenea, traficul feroviar dinspre Austria a fost oprit. Şi, la cererea autorităţilor germane, Austria a oprit şi ea trenurile care pleacă spre Germania.
Premierul maghiar Viktor Orban a salutat gestul Germaniei de a introduce temporar controlale la graniţa cu Austria. Acest lucru era necesar pentru a proteja valorile germane şi europene, a declarat el. În urma deciziei Berlinului, cel puţin 4.000 de soldaţi vor fi trimişi la graniţa Germaniei cu Austria pentru a asigura blocarea fluxului de refugiaţi.
Cehia a anunțat că va reintroduce temporar controalele la granița cu Austria, în condițiile în care traficul feroviar este blocat între Austria și Germania, iar Berlinul a anunțat că reintroduce de asemenea controalele la frontiere.
Comisia Europeană arată că reintroducerea temporară a controalelor la frontierele dintre statele membre este „o situație excepțională prevăzută explicit și reglementată de Codul Frontierelor Schengen, în cazul unei situații de criză”.
În ceea ce privește situația din Germania, care a anunțat în această după-amiază că reintroduce controalele la frontiere, din cauza afluxului de refugiați, aceasta „pare să fie o situație acoperită de aceste reguli”, titrează Digi24.
„Comisia va monitoriza îndeaproape situația și va ține la curent Parlamentul European și Consiliul. Obiectivul nostru trebuie să fie să ne asigurăm că putem reveni la sistemul normal al granițelor deschise între statele membre ale Spațiului Schengen cât mai repede posibil. Decizia de astăzi a Germaniei subliniază necesitatea de a cădea de acord asupra măsurilor propuse de Comisia Europeană pentru a gestiona criza refugiaților”, se arată în declarația CE.
Ministrul german de Interne a anunţat că ţara sa va introduce controale la toate frontierele, începând cu cea de sud, cu Austria. Scopul acestei măsuri este limitarea numărului de imigranţi care intră în ţară. De asemenea, traficul feroviar dinspre Austria a fost oprit. Şi, la cererea autorităţilor germane, Austria a oprit şi ea trenurile care pleacă spre Germania.
În acelaşi timp, ministrul de interne de la Berlin le-a cerut ţărilor partenere din Uniunea Europeană să respecte acordul de la Dublin, cel care prevede că refugiaţii trebuie înregistraţi în prima ţară din spaţiul Schengen în care intră. Oficialul a mai precizat şi că imigranţii trebuie să înţeleagă că nu-şi pot alege singuri ţara în care să se stabilească.
Germania a închis, de la ora 18.00, ora României, traficul feroviar dinspre Austria. Cel puţin 63.000 de oameni originari din Orientul Mijlociu ar fi intrat în Germania doar în ultimele două săptămâni, potrivit AFP.
Germania reintroduce controale la graniţa cu Austria pentru a face faţă fluxului de refugiaţi. Informaţia apare în presa din Germania şi Austria, care citează oficiali germani. Nu este însă clar în ce vor consta aceste controale. Anunţul vine după ce vicecancelarul Germaniei a declarat că ţara se află la limita capacităţilor sale, iar autorităţile din Munchen, oraş spre care s-au îndreptat majoritatea refugiaţilor, spun că nu mai au locuri de cazare pentru refugiați. De altfel, ministrul german de Interne şi-a exprimat zilele trecute părerea că tratatul Schengen ar trebui suspendat temporar.
„În prezent sunt necesare măsuri eficiente pentru a stopa afluxul”, în condițiile „eșecului total al Uniunii Europene” a cărei protecție a granițelor externe „nu mai funcționează”, a declarat ministrul într-un comunicat.
El anunță că „limitele capacității de primire” a Germaniei sunt „atinse”. Ministrul face parte din Uniunea Creștin-Socială, ramura bavareză a creștin-democraților cancelarului Angela Merkel.
Gh. Petre
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

