Distribuie articolul

Faptele comise de Alexandru Vişinescu, în vârstă de 90 de ani, sunt extrem de grave şi îl indică drept artizanul şi executantul „plin de zel” al unui program de persecutare brutală a deţinuţilor, nemaiîntâlnit ca duritate în sistemul penitenciar românesc, iar pedeapsa de 20 de ani de închisoare este iluzorie, dar suficientă şi necesară pentru justa sancţionare a acestuia, arată Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de condamnare.

În documentul citat se mai arată că persoanele care au fost încarcerate în Penitenciarul Râmnicu Sărat au caracterizat perioada de detenţie ca cea mai cumplită şi dură dintre cele trăite.

În motivarea deciziei se arată, totodată, că instanţa a decis să-l condamne pe fostul comandat al Penitenciarului Râmnicu Sărat la 20 de ani de închisoare, având în vedere şi vârsta inculpatului, care pe 27 septembrie 2015, va împlini 90 de ani.

Potrivit motivării, executarea efectivă a unei pedepse cu închisoarea „pe o durată mai mare decât cea a pedepsei alese de Curte, este iluzorie, în raport cu vârsta inculpatului, fiind aproape imposibil de anticipat, în mod realist, o astfel de situaţie”.

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat, de Curtea de Apel Bucureşti, pe 24 iulie, la 20 de ani de închisoare pentru tratamente neomenoase.

Vişinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: