Vladimir Putin a catalogat duminica ilegala si ineficienta sustinerea pe care Statele Unite o ofera fortelor rebele din Siria, apreciind ca rebelii antrenati de americani dezerteaza pentru a se alatura Statului Islamic cu tot cu armele furnizate de Washington.
Putin a declarat – intr-un interviu inregistrat, pentru posturi americane, inainte de intalnirea cu presedintele american Barack Obama – ca presedintele sirian Bashar al-Assad merita sustinerea internationala intrucat lupta impotriva unor organizatii teroriste, relateaza Reuters online.
Obama si Putin urmeaza sa discute luni, dupa ce liderul rus va sustine un discurs la ONU, in pofida faptului ca oficiali de la Casa Alba si de la Kremlin s-au contrazis in legatura cu lucrurile despre care vor vorbi si chiar in legatura cu cine a initiat intalnirea.
„In opinia mea, acordarea unui sprijin militar unor structuri ilegale contravine principiilor dreptului international modern si Cartei ONU”, afirma el, potrivit unui fragment dintr-un interviu acordat posturilor americane CBS si PBS pe care Kremlinul l-a facut public.
Rusia si-a intensificat implicarea militara in Siria in ultimele saptamani, iar oficiali americani acuza Moscova ca trimite avioane de lupta, tancuri si alte echipamente in ajutorul armatei siriene.
Brusca acumulare militara rusa, luna aceasta, in sprijinul lui al-Assad, dar si o criza a refugiatilor care s-a revarsat din regiune in Europa relanseaza incercari de solutionare a conflictului din Siria.
O noua tactica americana in Siria ar putea aduce alaturi Rusia, Arabia Saudita si tari ca Turcia sau Qatarul, care sustin grupari ale opozitiei siriene.
Relatiile americano-ruse au atins cel mai scazut nivel din perioada de dupa Razboiul Rece, din cauza crizei din Ucraina, in pofida faptului ca ambele parti impartasesc ingrijorari fata de amenintarea pe care o reprezinta Statul Islamic – dar nu sunt de acord asupra abordarii.
Putin afirma ca Damascul ar trebui sa fie inclus in eforturile internationale de lupta impotriva Statului Islamic – o solicitare pe care Washingtonul o respinge -, si critica planurile americane de a antrena pana la 5.000 de rebeli sirieni pe an pentru a lupta impotriva Statului Islamic.
„Se pare ca doar 60 dintre acesti luptatori au fost antrenati corespunzator, avand in vedere ca doar patru sau cinci poarta, in realitate, arma”, a declarat el. „Restul au dezertat cu armamentul american, sa se alature ISIL”, a adaugat Putin, referindu-se la Statul Islamic.
Gh. Petre
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

