După un parcurs foarte bun în Cupa Regelui, competiție în care au jucat finala mică, rugbyștii de la Universitatea Cluj au întâlnit campioana țării, CSM Știința Baia Mare, în sferturile de finală ale Cupei României.

Disputată la Baia Mare, partida a fost una destul de echilibrată, mai ales în prima parte, după care ”Zimbrii” s-au descătușat și au preluat controlul întâlnirii, pe care au câștigat-o cu scorul de 26-18.

Clujenii au pus primele puncte pe tabelă dintr-o lovitură de pedeapsă, dar maramureșenii au replicat imediat și au înscris primul eseu încă din minutul 12, prin Ene.

Încercarea a fost transformată de Luke Samoa și gazdele au trecut în avantaj (7-3). Au urmat alte trei puncte pentru ”U” dintr-o nouă lovitură de pedeapsă și imediat replica devastatoare a băimărenilor, care au culcat pentru a doua oară balonul în terenul de țintă,

prin Bucur, Samoa reusind și de această dată transformarea. În minutul 35 Shefton a înscris al treilea eseu pentru ”Zimbri” și tot Samoa pune alte doua puncte în contul băimărenilor, stabilind scorul la pauză: 19-6.

Repriza a doua a aparținut, cel puțin la nivel de inițiativă, universitarilor care, după ce au mai încasat un eseu, au terminat meciul în ofensivă și au reușit să mai pună 12 puncte pe tabela de scor.

A fost prea târziu pentru a reveni total în meci și maramureșenii s-au calificat în semifinalele Cupei României.

Paul Panait