Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a criticat miercuri atitudinea ţărilor central şi est-europene care se opun cotelor fixate de UE pentru distribuirea refugiaţilor, explicând că respingerea extracomunitarilor este „un pericol pentru Europa”.
„Est-europenii – şi eu mă consider est-europeană – au aflat din experienţă că izolarea nu ajută”, a declarat Merkel la o reuniune a Partidului Popular European (PPE).
„Mă întristează puţin faptul că exact cei care se consideră norocoşi că au putut vedea sfârşitul Războiului Rece acum se gândesc că pot sta total în afara unor evoluţii ale globalizării”, a adăugat Merkel, potrivit site-ului Politico.eu, referindu-se la ţările central şi est-europene, inclusiv România, care au votat împotriva cotelor obligatorii stabilite de Uniunea Europeană pentru distribuirea refugiaţilor.
„Mi se pare că este o atitudine foarte ciudată. De aceea, trebuie să continuăm discuţiile pe această temă, ca prieteni”, a spus Merkel răspunzând unei întrebări adresate de un eurodepuat ceh pe tema crizei imigranţilor extracomunitari.
„Refuzul de a primi refugiaţi, în principiu, este – scuzaţi-mă că o spun atât de franc – un pericol pentru Europa”, a subliniat cancelarul Germaniei.
România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au insistat miercuri pentru solidaritatea statelor UE în gestionarea crizei imigranţilor, pledând pentru sistemul cotelor de distribuire a refugiaţilor şi avertizând că, altfel, Uniunea Europeană riscă să se destrame. „Trebuie să oferim asistenţă Turciei în gestionarea crizei imigranţilor. Europa a fost lentă în înţelegerea consecinţelor crizelor din Orientul Mijlociu şi din Africa. Trebuie să distribuim refugiaţii în ţările membre UE”, a declarat Francois Hollande în plenul Parlamentului European. Europa riscă să revină la frontierele naţionale dacă nu dă dovadă de unitate. „Dezbaterea nu este între mai multă sau mai puţină integrare europeană, este între afirmarea sau sfârşitul Europei. Da, sfârşitul Europei ar fi revenirea la frontierele naţionale, renunţarea la politicile comunitare, abandonarea monedei euro. Mitterrand spunea că naţionalismul conduce la război, acest lucru rămâne valabil”, a spus François Hollande.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat pentru modificarea Acordului Dublin, prin care un extracomunitar poate solicita azil în primul stat membru UE în care intră. „Trebuie să fim sinceri: procesul Dublin, în forma actuală, este învechit. Pledez pentru instituirea unei noi proceduri, în sensul repartizării în mod echitabil a refugiaţilor în statele europene”, a afirmat Merkel. „Doar împreună putem soluţiona criza refugiaţilor, doar împreună putem combate traficul de persoane. Doar împreună ne putem proteja frontierele externe. Trebuie să considerăm refugiaţii fiinţe umane, nu mase anonime. Oamenii nu îşi părăsesc niciodată ţările fără motiv”, a subliniat şeful Guvernului de la Berlin.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Angela Merkel critică dur ţările est-europene care se opun cotelor obligatorii pentru refugiaţi”
Ma tot intreb,ce cauta Romania in UE?Ce avantaje are populatia acestei minunate tari de pe urma apartenentei la aceasta uniune condusa doar de dusmani ai Romaniei?
Pledeaza pentru primirea refugiatilor arabi si negri numai acolo in Germania t " Frau Merkel! " Vom trai si vom vedea pana cand conationalii tai, le vor vor suporta manifestarile lor xenofobe si fundamentaliste?! Aici nu este vorba de rstism, ci pur si simplu de autoaparare in fata invadatorilor musulmani! Inseamna ca Mircea Cel Batran, Vlad Tepes, Stefan Cel Mare, Mihai Viteazu, Dimitrie Cantemir si nu in ultimul rand martirul Constantin Brancoveanu, care a preferat sa se lase decapitat impreuna cu cei sapte fii ai sai, decat sa se converteasca la religia musulmana, preferand credinta crestina, au fost rasisti, indemnandu-i pe bravii romani la ura rasiala, nu??!