Paraclisul din incinta Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea Cușma, comuna Livezile, a fost sfințit de Înaltpresfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, marți, 6 octombrie 2015. Evenimentul a avut loc în prezența oficialităților județului, consilierilor eparhiali, preoților și credincioșilor.
Ierarhul a rostit cu acest prilej un cuvânt de învățătură, făcând trimitere la Sf. Apostol și Evanghelist Ioan: „Urmând sfatul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să-i prețuim pe cei statornici în credință, pe cei ce dau dovadă de râvnă misionară întru slujirea lui Dumnezeu și a semenilor, spunându-le împreună cu Sf. Apostol și Evanghelist Ioan: Să ai spor în toate, să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul (3 Ioan 1, 2), pe temeiul prerogativelor conferite Nouă de Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, ca semn al prețuirii și binecuvântării Noastre, conferim Domnului Profesor Dr. Mircea Gelu Buta Ordinul «Sfinții Martiri Năsăudeni»”.
Referindu-se la menirea diaconiei creștine în societatea contemporană, Directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a subliniat că aceasta trebuie să-și ofere serviciile la nivel practic, imediat și personal, dar integrată în viața Bisericii ca reuniune a celor numiți să fie sfinți, pentru că altfel ar însemna să fie separată de Evanghelie, iar filantropia, ruptă de iubirea divină. În opinia domniei sale, mijlocul de a rezista sau chiar de a schimba lumea este modelul Iisus Hristos, adică a ne conforma imaginii și învățăturilor Sale: „Adevăratul scop al eticii creștine nu este atât conduita, cât starea interioară a sufletului uman. Ea nu este dirijată spre acțiuni, ci spre ființa însăși. Conduita trebuie să fie doar expresia naturală și fructul stării interioare. Dacă nu înțelegem aceste lucruri, tentațiile care ne pândesc pot să ne împingă în greșeală. Este vorba, în primul rând, de motivația narcisistă a unui gest de a face un pseudobine, pe care părintele Alexandre Schmemann îl numește «activismul omului contemporan». Cealaltă tentație este dorința de a oferi un răspuns creștin, utilizând categoriile lumii, iar aici trebuie să precizăm că religia nu reprezintă soluția problemelor, ea este o strămutare într-o altă dimensiune, la un alt nivel. Ea este deci anihilarea problemelor, nu soluția lor” titrează Radio Renașterea.
În prezent, în centrul din localitatea Cușma primesc îngrijire 40 de persoane vârstnice, care pe lângă serviciile medicale și sociale beneficiază și de asistență spirituală. Construcția a fost realizată în baza unui proiect european și dotată conform standardelor în vigoare. Clădirea are 20 de camere cu câte două paturi fiecare, 2 persoane/cameră, baie proprie, lift, bucătărie, sală de mese, sală de club, cabinet de asistență medicală, capelă și spațiu exterior de recreere.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Capela Centrului pentru persoane vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana”, sfințită de Mitropolitul Clujului”
Fiilor drept-credincioşi, citiţi următoarele adevăruri despre viaţa cea binecuvântată a părintelui Arsenie Boca şi luaţi aminte că veţi putea intra în Împărăţia Cerului doar dacă le veţi mărturisi întru mântuirea cea dătătoare de viaţă veşnică:
► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va apărea un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când a înviat, Iisus a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai bun ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Nu există femei frigide sau lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Conchita Wurst este fiica lui Arsenie Boca pentru că, la fel ca tatăl său, are barbă, cântă pe nas şi se îmbracă în rochii lungi şi negre.
► Arsenie Boca practica sporturi full-contact anąl cu Iustin Pârvu, Ilie Cleopa şi Arsenie Papacioc folosind mirul pe post de lubrifiant.
► De fiecare dată când bea agheasmă de pufoaică, Arsenie Boca râgâia câte o profeţie.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.