Iulian Vlad, şeful Securităţii comuniste, recunoaşte că nu a respectat jurământul militar şi legile statului la Revoluţie

Zilele trecute a avut loc la Târgu-Jiu o întrunire a fostelor cadre ale Direcţiei Securităţii Statului din perioada comunistă. La eveniment a participat şi generalul Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii comuniste şi secretar de stat la Ministerul de Interne din perioada regimului Nicolae Ceauşescu. Generalul Iulian Vlad face public nişte dezvăluiri interesante, dar nu inedite. Astfel de abordări despre zilele Revoluţiei din Decembrie 1989 le-a mai avut acum câţiva ani la Cluj-Napoca, la o întrunire a fostelor cadre ale Securităţii comuniste într-o conferinţă ţinută la BCU „Lucian Blaga”. Aserţiunile lui Iulian Vlad le cunoşteam, pentru mine nu sunt o noutate, doar pentru opinia publică. Sintetizând lucrurile: „mortul” e de vină, adică Nicolae Ceauşescu pentru morţii revoluţiei, deşi după 22 decembrie 1989 au murit mai mulţi români împuşcaţi sub guvernarea CFSN, deşi azi aflăm că noua putere instituită avea denumirea de „Cupolă”, în limbajul securistic. Ciudat că Iulian Vlad revine cu aceste dezvăluiri tocmai când s-a deschis Dosarul Mineriadei şi s-a clasat „Dosarul” cu morţii Revoluţiei. În declaraţiile sale Iulian Vlad încearcă să „se scoată”, în argou, de vina morţilor de la Revoluţie. Nu cred că Iulian Vlad nu are nicio vină pentru represiunea din decembrie 1989 cum lasă să se înţeleagă şi ce măcel ar fi fost dacă el ar fi ordonat celor peste 1000 de ofiţeri DSS şi 800 de elevi ai Academiei de Poliţiei, aflaţi în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 în Piaţa Palatului, să tragă în mulţimea celor o sută de mii de protestatari anticeauşişti. Nu aminteşte de represiunea de la Timişoara, dar recunoaşte, totuşi, că Laszlo Tokes a fost spion maghiar plătit de Budapesta şi decorat apoi de T. Băsescu. Acum înţelegem de ce a ajuns averea Fundaţiei Gojdu la unguri, cu ignoranţa lui MRU.

Adevărul cred că e altul în implicararea DSS în zilele Revoluţiei. Iulian Vlad l-a trădat pe Nicolae Ceauşescu, încă din 17 decembrie 1989, când a retras DSS din acţiunile de deconspirare a agenturilor străine care acţionau la Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Retragerea DSS din aparatul de apărare al statului a lăsat lcale iberă echipei KGB, controlată de Moscova, să preia puterea în Decembrie 1989, cu binecuvântarea Washington-ului. Generalul Iulian Vlad nu a ordonat să se tragă în mulţime, NU că nu dorea să moară oameni, Securitatea ucisese zeci/sute de mii de români în perioada comunistă şi alte câteva sute de mii trimise în lagăre şi închisori, fără nicio remuşcae de conştiinţă, ci pentru că bătuse palma cu cei care sprijineau din umbră „Cupola”. Nu-l cred pe Iulia Vlad, ditamai şeful DSS să aibă probleme de morală şi conştiinţă. De fapt, Iulian Vlad s-a retras din prima linie a aparatului de represiune pentru a face jocurile agenturilor străine care controlau deja strada sub umbrela Moscovei, Berlinului şi Budapestei. Retragerea ofiţerilor DSS în cazărmi era de fapt un ordin venit din afara ţării pentru a face loc noii puteri pregătite dinainte, „conspiraţia” FSN în frunte cu Ion Iliescu, Nicolae Militaru şi Virgil Măgureanu. Prin retragerea din calea mulţimilor, Iulian Vlad a devenit complice cu echipa conspirativă impusă de Moscova pentru a conduce România din 22 decembrie 1989. În rest sunt de reţinut declaraţiile lui Iulian Vlad care oferă o culoare romantică acţiunilor sale „umanitare” pentru românii, pe care 40 de ani îi călărise în cel mai dur stil bolşevic, fără remuşcare. Generalul Iulian Vlad a intrat în jocul geopolitic al marilor puteri care îi puseseră „cruce” regimului Nicolae Ceauşescu: „Prin natura funcției pe care mă aflam, trebuia să cunosc ansamblul situației și trebuie s-o mărturisesc, cu modestia care se impune, că am cunoscut-o și am stăpânit-o în cea mai mare măsură. Atât generalul Gușe, care pentru memoria lui, cu toții îi suntem datori, pentru că a fost un foarte bun patriot, un mare român, cât și subsemnatul nu făceam parte din ceea ce se proteja și mai târziu s-a numit «Cupolă» de către unii sau «Conspirație» de către alții sau câte alte denumiri. Noi, în zilele acelea de început, ne-am făcut pur și simplu datoria de pe funcțiile pe care le aveam. Generalul Gușe era șef al marelui Stat Major, deci comandantul executiv al Armatei, iar eu eram ministru secretar de stat, șef al Departamentului Securității Statului, cealaltă forță armată a statului, pe care o avea țara atunci. Puterea armată era în mâinile noastre. Evident, cei care au fost mai apoi beneficiarii puterii la care pe noi nu puteau să ne asocieze, pentru că nu făceam parte din același grup. Noi ne-am îndeplinit misiunile și îndatoririle funcțiilor pe care le aveam. Pe cale informativă se întrevăzuse posibilitatea unor provocări care ar fi determinat o vărsare de sânge fără precedent și, apoi, știți ce s-a proferat la posturile de radio și la televiziune. Trebuia să ţinem în frâu această forță de apărare a statului. Am făcut-o în chipul cel mai conștient”. Generalul mai face nişte mărturisiri „lacrimogene”, de erou naţional, deşi nu mai e nimeni în viaţă să-l confirme sau infirme. Iulian Vlad a mai dezvăluit faptul că soţii Ceauşescu au ţipat la ofiţerii de Securitate care-i însoţeau, înainte de a se urca în elicopter, să se tragă împotriva populaţiei: „Fuga lui Ceauşescu de la Comitetul Central a fost facilitată de Stănculescu, care, peste capul Direcţiei de Securitate şi Gardă, a chemat un elicopter în care s-a îmbarcat Ceauşescu şi alţi doi membri ai Comitetului Central. (…) Din faţa liftului în care s-au urcat pentru a ajunge pe platforma de deasupra Comitetului Central, pentru a se îmbarca în elicopter, cu o voce necontrolată, Elena şi Nicolae Ceauşescu au ţipat către ofiţerii de gardă care-i însoţeau să se tragă şi să nu se permită pătrunderea în sediul Comitetului Central“. „«Ordon , trageţi!», şi ar fi căzut ca spicele de grâu“ Iulian Vlad spune că a dat un nou ordin să nu se tragă împotriva manifestanţilor care au intrat în Comitetul Central. Generalul în rezervă declară că protestatarii ar fi fost seceraţi la un simplu ordin. Considerat trădător, Vlad spune că a procedat corect: „În sediul Comitetului Central, la acea oră erau până la aproape câteva sute de ofiţeri ai Direcţiei de Securitate, înarmaţi cu cele mai bune arme din dotarea infanteriei, pistolete, automate, puşti mitralitere ş.a.m.d., dar uşile s-au deschis tot la ordinul pe care l-am dat. Ce trebuia să facem în momentul acela? Să fi pus puşca pe mulţime aceea, atunci ar fi căzut cum cad palele de grâu în faţa secerătorilor. Nu era posibil. Aşa ceva nu aş fi făcut niciodată şi nu am făcut niciodată. Sunt şi astăzi guri care spun că generalul Vlad a trădat. Eu nu am trădat. Eu am jurat credinţă poporului român şi patriei mele. Era cel mai simplu lucru să dau un ordin din două cuvinte, «Ordon, trageţi!», şi ar fi căzut ca spicele de grâu. Ar fi fost bine. Eu socotesc că nu e bine şi aceasta a fost, este şi va rămâne convingerea mea pe viaţă“. Până la urmă Iulian Vlad vrea să-şi scape pielea în Dosarul Revoluţiei, clasat chiar de procurorul general care a tras la revoluţie în oameni. Iulian Vlad doreşte să rămână în istorie ca un erou, ca un om care nu are pătate mâinile cu sânge, în realitate şeful DSS în decembrie 1989 a trădat jurământul militar şi legile ţării, devenind indirect complice cu agenturile străine care acţionau în România pentru a impune linia Moscovei: în fruntea ţării echipa Iliescu/Roman/Măgureanu. Un şef al securităţii statului trebuie să moară la post în apărarea intereselor României şi ale poporului român aşa cum a murit generalul Vasile Milea. Restul e o poveste cosmetizată.

Ionuţ Ţene