La Schonbrunn am văzut și ascultat urmele pașilor revoluționarilor Horea și Avram Iancu

Între ședințele de constituire și festive legate de constituirea Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni de la Viena am vizitat Palatul Schonbrunn, împreună cu colegii mei ziariști. Vizita la Palatul Schonbrunn a fost organizată cu amabilitate, prin intermediul d-lui Simion Giurcă, directorul ANT Viena, cel mai valoros și cel mai experimentat șef de agenție de turism a României în străinătate. E de apreciat că România păstrează în funcție oameni cu experiență îndelungată și cu conexiuni diplomatice care contribuie la o mai bună interconectare a turismului național cu marile agenții turistice mondiale. O conferință jurnalistică organizată în oraș aduce apriori publicitate. Fiecare ziarist prezent devine un ”propagandist” al orașului gazdă și al frumuseților sale, care scrie reîntors acasă impresiile sale sincere despre cele vizitate. Am plecat la Palatul Schonbrunn într-un modern autocar alb, însoțiți de ghidul nostru d-l Popescu, un român care a rămas în anii 80 în Austria și care a cunoscut statutul groaznic de refugiat izolat de familia rămasă acasă, prizonieră a regimului comunist, și primit cu răceală de societatea austriacă. Asta nu l-a împiedicat să devină un ghid turistic agreabil, care a presărat cu glume inteligente și cu umor discursul istoric prin camerele Platului Schonbrunn. Nu doresc să fac un excurs artistic al binecunocutului palat împărătesc al habsburgilor ridicat la finalul secolului XVII-lea de arhitectul Johann Bernhard Fischer von Erlach la ordinul împăratului Leopold I pe locul unei lunci inundate pe malul râului Viena, cumpărată de un predecessor al său Maximilian al II-lea. Palatul a fost modernizat de împărăteasa Maria Tereza în stil rococo, care se păstrează și astăzi.Vă spun sincer că cel mai mult m-a emoționat faptul că în acest palat au călcat pașii răsculatului Horea din Munții Apuseni, care a avut patru audiențe la Împăratul Iosif al II-lea. Îl și vedeam în minte pe Horea trecând de camera gărzilor, formată doar din ofițeri nobili veterani, intrând în sala de audiențe decorată baroc, cu stucaturi acoperite cu foiță de aur și candelabre aurite, cu mineralul prețios exploatat de austrieci la Roșia Montana. Se aștepta în sala de audiențe peste patru ore ca să se intre la împărat. Nobilii și ofițerii, ca să le treacă plictiseala, jucau billiard pe masa ce trona în mijlocul încăperii. La împărat se putea intra doar îmbrăcat în trei feluri: în uniformă militară, în frac sau în costumul popular din zona de origine a petentului. Horea venea îmbrăcat la împăratul Iosif al II-lea, în costumul său țărănesc, de parcă era un dac coborât de pe Columna lui Traian, la fel ca peste două secole la Roma, celebrul Badea Cârțan.La împărat se intra sfios pe vârful picioarelor. Acesta îl aștepta pe Horea stând pe scaun, la birou. Audiența nu dura mai mult de trei minute, iar pentru a se încheia împăratul austriac lăsa capul în jos. Cel venit în audiență înțelegea că trebuie să încheie și se retrăgea umil, cu spatele la ușă și cu fața la împărat.Ușile se deschideau automat de către gărzi. La vederea unui palat cu peste 1000 de camere și aurit cu prețiosul mineral din Apuseni, Horea trebuie să se fi gândit la obidiții săi iobagi valahi săraci și exploatați de grofii maghiari și funcționarii austrieci. Nu cred în povestea cu Horea ca lider mason, membru în Frăția de Cruce, introdus de iluminați în cercurile împăratului Iosif al II-lea, așa cum susțin istoricii Ioan Chindriș, Tudor Sălăgean sau Liviu Zgârciu, ci mai degrabă vizitele în cuibul de lux împărătesc la învârtoșat și mai mult pe Nicola Urs să ridice lancea pentru drepturile valahilor de religie ortodoxă. Horea s-a proclamat Rex Daciae, nu căpitanul Împăratului. Horea a făcut o resurecție națională și religioasă împotriva Curții de la Viena, a grofilor maghiari și a ”uniților trădători” de la Blaj. Povestea cu Horea mason e mai degrabă o invenție a istoriografiei nobiliare maghiare pentru compromiterea răsculatului valah. O fi trecut și Horea pe lângă imensa sală de cristal, amenajată de Maria Tereza, unde nobilimea imperiului se distra valsând în opulența unei curți ce trăia și din truda iobagilor români. Iar când obosea Maria Tereza își chema amanții la sfat, în cabinetul chinezesc. Pe unde a trecut răsculatul Horea în Ardeal nu a mai rămas piatră pe piatră din palatele nobiliare maghiare. O fi fost impresionat Horea de grădinile imense copiate după cele de la Versailles și de tabloul cu nunta împăratului la care au luat parte mii de nobili ore întregi doar să privească din picioare cum mănâncă mirii și familia imperială delicatețuri rare?

Am vizitat și camerele lui Franz Josef, acestea erau relativ modeste, pentru că împăratul de formație militară a trăit auster. Dormitorul avea un pat de fier pe care dormea Franz Josef și o cadă de cauciuc unde se îmbăia dimineața. Modeste erau și scaunele și sofaua, ca și biroul de lucru. Toată ziua, de la trezire până la culcare, Franz Josef era slujit de patru valeți. În general îi plăcea să mănânce în dormitor sau la birou singur cu toate felurile pe tavă, deși avea o sufragerie, unde se aranja masa cu șervețele de un metru, înnodate special în stil habsburgic, care și astăzi reprezintă un secret de stat. Azi o singură femeie mai cunoaște secretul șervețelelor împăturate ”habsburgic”. Trebuie să realizați că după ce doi ani de zile Avram Iancu s-a luptat cu arma în mână în munți, vărsând sângele fraților săi și a dușmanilor poporului român, a fost primit în opulența arogantă a habsburgilor ca să i se spună ”de sus” că nu se oferă drepturi politice, culturale și sociale poporului român. Avram Iancu a stat drept și demn în martie 1850 la audiența din fața împăratului Franz Josef, cerând cu voce tare drepturile românilor care au luptat și pentru salvarea Habsburgilor. Drept ”mulțumire” Franz Josef l-a umilit pe Craiul Munților, pe care l-a închis și un locotenent austriac la lovit peste față. Mai mult, pentru meritele din timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac „Corona de fier” clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care echivala cu un titlu de noblețe. Împăratul Franz Josef a tăiat cu propria mână această propunere, acordându-i numai „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă. În schimb, Avram Iancu a acceptat decorația țarului Nicolae I al Rusiei, care i-a recunoscut valoarea luptei vitejești pentru neamul românesc și menținerea echilibrului european. Sincer o vizită la Palatul Schonbrunn are meritul de a te face să meditezi la istoria românilor și la lupta lor seculară pentru drepturi naționale, economice și culturale. În timp ce noi ne băteam cu turcii, ungurii și tătarii în Ardeal, la răscruce de imperii, pentru apărarea și tihna Europei, dinastia de Habsburg reușea să ridice frumoase palate aurite, pe care azi le vizităm cu plăcere, ne facem poze și ne minunăm de măiestria arhitecților. Dar când le vizităm să nu uităm cel mai important lucru, ca români, că ele au fost ridicate și din exploatarea bogățiilor noastre și că pe holurile acestora au călcat pașii unor Horea, Avram Iancu, George Barițiu, Iuliu Maniu, Aurel C. Popovici sau Al. Vaida Voevod, care nu au uitat niciodată că sunt români și să afirme în fața habsburgilor drepturile istorice naționale.

Ionuț Țene