UJRP este o uniune a jurnaliștilor români de pretutindeni, uniune care a luat ființă la Viena, vineri, 23 octombrie anul curent.Asociația „Mihai Eminescu” din Viena a susținut întâlnirea jurnaliștilor de la început, ocazie cu care trebuie să le mulțumim lui Constantin și Laura Hant pentru efortul depus, mai ales cel financiar, fără de care nu se putea realiza nimic.
La invitația Asociației Vieneze au dorit să salute această uniune ministrul Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru români peste hotare. Fiind la întâlnirea jurnaliștilor, Excelența Sa a dorit să ne ofere în premieră cel puțin două știri de ultimă oră, cele mai importante fiind organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, dar și că de anul viitor, evaluarea proiectelor depuse pentru finanțare a DPRRP va fi modificată față de cum este acum: se dorește externalizarea evaluării proiectelor, asta însemnând căutarea unor alte surse de finanțare și administrarea lor extinsă.
Prima vizită a Consilierului de stat de la Departamentul pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor de la Administraţia Prezidenţială, Sandra Pralong a fost tot la Viena, aceasta sfătuindu-ne să fim mai blânzi cu cei care greșesc: “Haideți să avem prezumția de bună credință. Să-i criticăm atunci când greşesc, dar să nu-i atacăm gratuit.“, vorbind despre efectul pe care îl au atacurile asupra celor care sunt mereu în prim-plan. Excelența Sa, Ambasadorul României la Viena, domnul Bogdan Mazuru a salutat la rândul său participanții la Uniune, mesajul lui fiind în pas cu restul vorbitorilor, dorind să atragă atenția că presa poate fi, alături de Biserică, o oglindă în care se uită Diaspora, un mediu informativ necesar pentru comunitate, informațiile pe care le are presa având o importanță majoră.
Directoarea ICR Viena, doamna Irina Cornișteanu și directorul Agenției Naționale a Turismului de la Viena, domnul Simion Giurcă au avut un mesaj aproape comun, acela de a sprijini românii, limba română, având în același timp și o rugăminte: aceea de a încerca să le demonstrăm celor din țările din care scriem că românii sunt oameni onești, muncitori și darnici, iubitori de țară și nu așa cum ne prezintă presa internațională – hoți, cerșetori, etc…
Obiectivele și dorințele Uniunii au fost prezentate scurt de noul președinte al UJRP, domnul Sorin Cehan: „Presa din diasporă a fost considerată fratele mic şi bolnăvicios al presei din România. Totuși, am dovedit cu timpul că suntem merituoși și valoroși în istoria românilor din străinătate. Nu suntem presă de mâna a doua. Scriem pentru un sfert din populația României care trăiește peste hotare. Vrem să ajutăm la supraviețuirea presei române din diasporă și avem nevoie de sprijinul dvs. Sper să avem un sprijin de la instituțiile din România și sperăm să fiți alături de noi.”
Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni va lansa în zilele ce urmează și o agenție de presă online, platformă pe care se vor afla cele mai noi și importante știri cu și despre români din mai mult de 11 țări ale lumi, inclusiv Israel și Canada, cele două colege ale noastre Doina Meiseles și Cristina Șofronie făcând un efort extraordinar să ni se alăture.
A fost ales colegiul director al Uniunii, după cum urmează:
Sorin Cehan– Președinte
Laura Hant – Prim-vicepreședinte (Austria)
Vicepreşedinţi: Cristina Sofronie (Canada),Doina Meiseles (Israel), Kasandra Năsăudean Kalmann (Spania), Andi Rădiu (Italia), Ionuț Țene (România)
Ruben Doran – Secretar (Austria)
Constantin Hant – Trezorier (Austria)
Membrii supleanți: Anamaria Daiana Mătieș (Germania), Ana Țuțuianu (Grecia), Ionică Armanca (Austria), Liviu Hopârtean (Belgia), Mircea Maer (Anglia).
În închiderea zilelor dedicate UJRP la Viena a avut loc și lansarea de carte a colegului nostru Ionuț Țene ,,Contra Curentului. Radiografii istorice post-moderne”, o carte în care autorul critică demitizarea istoriei făcute de Lucian Boia, evenimentul având loc la cafeneaua vieneză ”Landtmann Cafe” , situată în centrul orașului.
Mulțumesc tuturor celor care s-au străduit și au făcut mari sacrificii pentru a ne fi alături, sper să fie de bun augur, așteptăm să ni se alăture și alți colegi asemeni celor pe care îi am deja, drepți și cu coloana vertebrală.
Ionica Armanca – Jurnalul Românesc
P.S. UJRP are deja membri participanți din Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Austria, Grecia, Cipru, Belgia, Israel, Canada și România.
Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni
sediu: Martinstrasse 54/L/1, 1180 Viena, Austria
E-mail: contact@free-press.net
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:




