În timp ce sergenţii majori şi acoperiţii serviciilor din presa mainstream, care scriu la comanda Cotroceniului, sunt preocupaţi să-l doboare pe generalul „izmene” Gabriel Oprea, drept pedeapsă că nu a executat ordinele lui Klaus Iohannis de a îl da jos pe Victor Ponta şi a face „guvernul meu”, pe plan politic zilele acestera se întâmplă un fapt istoric de o însemnătate crucială, ignorat de opinia publică: adoptarea în Senat a proiectului de lege a votului prin corespondenţă. Adoptarea votului prin corespondenţă are două valenţe majore pentru români. În primul rând, cei patru milioane de români din Diaspora îşi pot exercita votul constituţional şi a-şi alege reprezentanţii în Parlament. Votul prin corepondenţă va fi aplicat, din păcate, doar pentru alegerile parlamentare aşa cum a decis Comisia de cod electoral, la propunerea PSD, stabilind şi eliminarea posibilităţii înscrierii online în Registrul electoral pentru exercitarea votului prin corespondenţă. Proiectul de lege adoptat de Senat stabilea că votul prin corespondenţă se aplica şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, dar reprezetanţii PSD au propus ca acest vot să fie doar pentru alegerile parlamentare, în timp ce UDMR dorea ca acest tip de vot să fie vlabil doar pentru scrutinul prezidenţial. Preşedintele Comisiei Gabriel Vlase (PSD) a propus ca votul prin corepondenţă să fie aplicat doar pentru parlamentare, pe motiv că până la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare mai este timp. Păcat! Legea votului prin corespondenţă trebuia să fie adoptată pentru toate tipurile de alegeri: parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale pentru ca, în sfîrşit, toţi românii din Diaspora să poată să-şi exprime dreptul de vot democratic.
A doua valenţă majoră a votului prin corespondenţă îl reprezintă posibilitatea eliminării prin vot democratic a UDMR din Parlamentul României, după 25 de ani de şantaje şi manipulări politice în favoarea separatismului maghiar din Ardeal. Votul prin corespondenţă va inaugura politica electorală care nu va mai ţine cont de existenţa unui patid etnic şi segregaţionist, de tipul UDMR. Liderii UDMR şi-au dat imediat seama de pericolul letal pe care îl reprezintă votul prin corespondenţă, şi Diaspora în general, pentru interesele politice şi etnice ale maghiarismului. Kelemen Hunor a făcut apel la Călin Popescu Tăriceanu, omul „înstrăinării”, prin unealta soroşistă MRU, a moştenirii Gojdu către Budapesta, pentru a sabota votul prin corespondenţă sau să se aplice doar la alegerile prezidenţiale, lucru care nu-i deranjează, că doar românii au ales un sas lutheran în fruntea ţării. Călin Popescu Tăriceanu a făcut până acum jocurile politice ale UDMR pentru a sabota votul prin corespondenţă. Sper ca societatea civilă să facă presiuni pentru ca dreptul constituţional de vot al românilor din Diaspora să fie promovat şi respectat. Dacă Camera Deputaţilor va adopta varianta actuală a votului prin corespondenţă, chiar şi doar la parlamentare, putem vorbi din 2016 că UDMR va deveni istorie în politica parlamentară a României, o istorie întunecată cu instigări extremiste şi etniciste, nedemne de Europa civilizată. Dacă se face un calcul logic, la alegerile parlamentare de anul viitor, UDMR nu mai are cum să prindă pragul electoral. Populaţia maghiară din România are un procent de 9%, dar nu toată etnia merge să voteze în ziua votului. Deci procentul scade la circa 7% din intenţia de vot. La aceasta mai adăugăm şi faptul că avem şi alte partide maghiare, care fragmentează votul etnic, mă refer în primul rând la PPMT. Deci procentul etnic scade la pragul electoral de 5%. Iar dacă Diaspora celor patru milioane de români se mobilizează în duminica votului, favorizată de votul prin corespondenţă, creşte procentajul partidelor româneşti, iar cel al UDMR va scădea la circa 2% din voturile exprimate. Astfel, UDMR va rămâne în afara parlamentului şi în afara istoriei democratice a României, fapt ce va aduce pacea, liniştea politică şi armonia în Ardeal, fără tensiunile etnice artificiale create de liderii maghiari, subvenţionaţi de Budapesta şi de nostalgicii bolnavi ai Trianonului din Ungaria. Nem!Nem! Soha! Nu se va mai auzi pe bulevardele marilor oraşe transilvănene.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:




16 comentarii la “Votul prin corespondenţă va scoate, în sfârşit, UDMR din parlament şi istorie”
Pasărea beată (șampania vieneză?) mălai oltenesc visează…
(jumătatea maghiarilor ardeleni sunt în afara țării,
cu votul prin corespondență vor ajunge la 11%)
Dom’le …țȚ… să cumperi din timp pastile de cal-mare
Tene viseaza, si realitatea nu-l deranjeaza.
1. Prin votul de corespondenta vor vota si cei aproximativ 4-500,000 de maghiari stabiliti in Ungaria, care nu si-au pierdut cetatenia romana.
2. Nu cunoaste legea electorala, care la articolul 94 spune despre pragul electoral:
„a)5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali;”
Oare exista 4 circumscriptii electorale unde UDMR va lua peste 20%? Harghita, Covasna, Mures, Satu Mare, Salaj, Bihor…
e clar ca buna ziua ca UDMR nu poate exista fara PRM,iar daca PRM a disparut de pe scena politica definitiv,odata si cu tribunul,
UDMR va disparea la fel.Si UDMR si PRM au fost create de Virgil Magureanu.
Va aparea in schimb alta formatiune,probabil cu alte viziuni. Ungurii in Ardeal ar putea fi folositi de romani,si de catre toti ardelenii,sa aduca fonduri europene,pentru ca firmele lor ar putea aduce bani seriosi in Romania.Deocamdata in Romania povestea cu integrarea europeana este un esec total. Ungurii la fel ca si romanii,fara nici o deosebire au emigrat in massa din Romania si Ardeal,de foame,si de saracie.Harghita si Covasna nu sunt judete bogate,ci cele mai sarace din tara,dupa Vaslui si Botosani…..asadar,UDMR a fost un parazit la fel ca toate partidele create dupa 1990 de Virgin magureanu.
Ionut Tene are perfecta dreptate, UDMR va disparea din peisajul politic,cu vot de corespondenta,or electronic,sau fara,
deoarece UDMR este o formatiune politica total compromisa,care nu poate aduce castig pe termen lung la unguri.
S-a vazut ce a facut UDMR in Romania pentru unguri: le-au raschetat padurile din Harghita prin Veresoy Attila, au promovat evreii maghiarizati ca Peter ekstain kovacs ainstain
au furat in draci alaturi de toti coruptii si toate guvernele post-decembriste,tot ce au prins,si NU Au adus nici un cent fonduri europene sa dezvolte Harghita Covasna sau Mures,or Cluj.
UDMR este un parazit,la fel ca orice alta formatiune pe 10 centi……Ungurii sa-si creeze alta formatiune,care sa faca in Ardeal din fonduri europene,macar 2 autostrazi mari,macar 1 milion de locuri de munca, macar sa RE-impadureasca zonele distruse de Verestoy Attila, si sa creeze cel putin 500.000 de ferme din fonduri europene pentru agricultori.
Cineva scrie ca sa nu sta de pomana. Votul prin corespondenta nu are cum sa scoata UDMR in afara parlamentului. Parlamentarii diasporei sunt in numar de 6 si acum si la viitoarele alegeri. Deci cei 4 milioane romani vor vota doar 6 parlamentari asa sum au votat si la alegerile trecute cateva sute de mii de romani. Nici procentual ca prezenta nu vor modifica nimic, pentru ca vor aplica la acest sistem mai mult de 500.000 de romani din cei 4.000.000. Autorul ii uita si pe cetatenii romani cu dubla cetatenie(maghiara) care vor putea vota prin corespondenta.
Inca unul care viseaza si nu cunoaste realitatile.
Fondurile europene sint primite de institutii guvernamentale sau locale pentru proiecte, nu partide. Austostrazile sint facute de CNADR, nu de un partid.
Cati centi europeni a fost adusi pentru parcul fotovoltaic din Sfantu Gheorghe care va economisi orasului 500,000 euro anual. Cati centi europeni au ajuns in renovarea centrului din Sfantu Gheorghe si Miercurea Ciuc. Cati centi europeni au ajuns la programul de izolare termica a blocurilor din Miercurea Ciuc (75 de blocuri in acest an), renovarea liceului Octavian Goga din Miercurea Ciuc, la modernizarea sistemului de energie termica in Miercurea Ciuc, la reteaua de apa din Miercurea Ciuc.
Lista proiectelor in desfasurare coordonate de numai de consiliul judetean Harghita:
http://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/programe/proiecte.html
Sunteti campioni mondiali la vorbe aiurea fara sa ganditi.
„Cele mai multe defrisari se fac in judetele Dambovita, Arges, Olt, Mehedinti, Bacau si Maramures, potrivit Ministerului Mediului”
Vorbesti aiurea.
@Gheorghe vasile din Brasov:
Verestoy Attila este un pui sfrijit din grupa mică a grădiniței de cartier, pe cînd profesioniștii din Academia Sweighofer Wien nici nu se compară cu amatorii din trecut în „eficiență”.
harry
dar ia spune dumitale din parcuri si restaurarea lor din fonduri europene,dai de lucru la oameni,la tineret ca sa nu plece din Covasna?
tu ce logica de fier beton ai?
si da,Institutiile guvernamentale iau fondurile europene,dar UDMR nu a avut ministerul Mediului,ministerul invatamantului,si atatea alte ministere din guvern in ultimii 25 ani?
asa ca lasa vrajeala,ca UDMR daca era sa faca treaba si sa puna pumnul in masa,putea face din Harghita si Covasna niste motoare ale economiei,nu niste judete limitrofe abandonabile,pe 10 forinti europeni,saracie si somaj.
@Gheorghe vasile din Brasov:
UDMR să facă autostrăzi în Ardeal???????????????????
Dar ministerul izmenarului ce a făcut ??? Au trimis N-șpe soldați în Afganistan și Irak pt cauze străine și pe baza unor minciuni gogonate, ca să vină mai apoi acasă pe orizontală, acoperiți cu drapelul național. Tufa (Bush) de mărăcini le-a promis la români, că va trimite vestitul Bechtel, apoi în 2-3 ani zburăm cu 200 km/h (sau chiar mile/h?) pe ele, de ne va invididia toată Airopa amărîtă, főrő armele sofisticate éi cururile mari ca ale lor . . .
sunt de acord sa trimitem 10.000 de soldaati in iran si iraq,cu conditia ca firmele lui Gigi Becali sa obtina 40 procente din multe rafinarii petroliere de acolo,iar romanii si statul roman sa se imbogateasca din taxe,pensii mai mari,buget ok,salarii mai mari pentru functionarii din Primarie,etc.
@vasile:
Gigi Becacali și firmele petroliere irakiene, ha-ha-ha-ha-ha 🙂
Mai bine oierul veșnic Gigel cercetează cu savanții amoricani niște miorițe-laie-laie-bucălaie miraculose, care mănîncă nisip din deșert, apoi seara pot fi mulse și țîțele să dea țiței fin, umplînd cîte o găletușa de 5-8 litri (excuse me că sînt retardat, nu cunosc di lock măsurile anglo-saxone).
Nici vorbă sa dispară UDMR. Sunt multi care au grija ca UDMR sa se peepetueze.
Nici vorbă sa dispară UDMR. Sunt multi care au grija ca UDMR sa se perpetueze. Vor rămâne in Parlament in pofita speculatilor pripite.
tu ai timp de bascalie stimate domn anonim harry,in timp ce tara crapa.Pai americanii isi apara interesele,companiile petroliere,nu au debarcat in Iraq ca prostii pe gratis,pe moca ca si armata romana.Ce cauta romanii in iraq si afganistan>?
pentru cine se bat ei acolo? ce firme romanesti vor prospera?
Becali are ceva cunostinte si a incercat ceva afaceri cu petrol,nu intru in detalii,daca tu crezi ca un oier nu e capabil sa miste o afacere te inseli.
Becali are o meserie,are cunostinte,relatii,si stie cum sa faca sa mearga o treaba.Drept dovada cum merge Steaua,sau afacerile sale.
Ca sa ai succes in viata nu iti trebuie doctorat in filosofie,dimpotriva,astia cu atatea doctorate sunt muritori de foame,in timp ce oamenii pragmatici misca totul,si fac lucrurile sa se intample.
După mintea lui Ionuț Țene ar trebui interzis și votul maghiarilor! Bă deștept mai e?