Tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti nu a stârnit doar compasiune, durere şi revoltă, ci a fost un bun prilej pentru unii de a manipula lucrurile, deturnând fondul discuţiei. Astfel, pe lângă şansa neratată de către politicieni de a-şi dovedi din nou ipocrizia neţărmurită şi micimea sufletească, pe lângă nesimţirea presei de a exploata sentimental o dramă de asemenea proporţii, au reapărut în plin plan lătrăii de serviciu anti-Biserică, găsind în contextul sensibil în care trăim aceste zile prilejul de lovi în vinovatul cel mai la îndemână: Biserica. Teoria lor este simplă: pentru că avem peste 18.000 de biserici şi doar 475 de spitale, au murit mulţi tineri, întrucât nu au beneficiat de îngrijire medicală în timp util. Pe scurt, vrem spitale, nu catedrale! M-am tot gândit cum se poate răspunde unei gândiri atât de obtuze. În România sunt în jur de 13.000 de sate; în unele există două biserici, în cătunele mici nu există nici una. Oricum, cele mai multe sunt biserici de secol XVIII, XIX şi început de secol XX.
O bună parte din ele sunt monumente istorice. În oraşele României (vreo 320) sunt undeva la 2000 şi ceva de biserici, majoritatea zidite în ultimii zeci de ani. Ce ar trebui să facem să schimbăm această falsă raportare între biserici şi spitale? Să demolăm monumentele istorice, care atestă spiritualitatea şi cultura neamului nostru? Să construim câte un spital în fiecare cătun în care există o mică bisericuţă? Să ne renegăm bunii şi străbunii care au reuşit prin jertfa lor să ridice mici lăcaşuri de închinare? Problema spitale/biserici de sat NU există. Dacă ne uităm în mediul urban găsim, într-adevăr, patru biserici la un spital. Biserici care, multe dintre ele, nu măsoară ca spaţiu mai mult decât 2-3 saloane de spital. Este atât de înfiorător raportul? O biserică pentru 4-5000 de oameni (vorbim de mediul urban!) Nu spitalele mai multe vor îmbunătăţi eficienţa sistemului sanitar, ci dotarea celor prezente şi păstrarea medicilor buni în ţară. Trist, oricum, că există atâtea minţi strâmbe.
P.S. Dincolo de toate, nu uitaţi fraţilor, de frica de moarte vă vindecă Biserica, nu spitalul…
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


6 comentarii la “18.300 biserici vs 475 spitale: nu uitaţi fraţilor, de frica de moarte vă vindecă Biserica, nu spitalul…”
De frica de moare ne vindeca doar credinta in Dumnezeu, nu o ceata de securisti si profitori care se imbogatesc jefuind pensionarii, si asa amarati, ai acestei tari! Rusine BOR ca investeste mai mult in propaganda si manipulare decat in acte de binefacere.
Nu biserica ma vindeca de frica de moarte!In orice caz NU biserica hotortodoxa romana…La locul tragediei de la Colectiv nu am vazut vreun inalt prelat hotz ipocrit al ipocritei biserici hotortodoxe care sa vina sa se roage -Barbbosii Hoti si Escroci Hotortodocsi au nevoie de invitatii!!!Oare Monseniorul ioan Robu,romano0-catolic a avut nevoie sa fie poftit cu girofar si antemergator ca Intaiul Infractor barbos Ciobotea?Sinugura solutie a Romaniei este trecerea "en masee" la catolicism!
@Dan
Mai securist mic, la ce i-ar folosi unui monah ”milioanele si actiunile” din capul tau?…Statul e obligat sa finanteze Biserica pentru ca a furat-o de proprietati in perioada Al.Ioan Cuza si comunism. Si da statul sa dea pentru ca daca n-ar fi fost Biserica n-ar mai fi fost nici un stat, pentru ca Biserica creste copii curati si puternici (nu robi paharului, curviei sau propriului egoism), pt. ca din impozitele mele vreau biserica, nu cluburi de noapte, stadioane in panta, bazine fara apa, carciumi etc etc…, pentru ca in Biserica a fost primul spital (organizat de Sf. Vasile cel Mare), pentru ca Biserica a
fost prima scoala.
Recomandare: Alege-ti o parohie, participa timp de 1 an la viata liturgica, gaseste un duhovnic sa-i spui fata catre fata cat de revoltat esti si da-ti cu parerea despre „ticalosie” …dupa. Doamne-ajuta-ti!
[…] http://www.napocanews.ro […]
1-cine a inchis spitale, a blocat posturile din sanatate ?
2-nu putem noi sa cotizam noi la sanatate cat pot ei sa fure…
3-si daca o biserica se construieste din banii enoriasilor e vreo problema ??
http://constantinciofu.blogspot.ro/2015/11/biserica-cel-mai-raspandit-spital-din.html