Distribuie articolul

Pot fi și aliați care doresc să vadă România slabă, este de părere Traian Băsescu. Acesta a declarat în emisiunea Ultimul Cuvânt de pe B1 TV că atitudinea unor ambasadori, inclusiv cea a ambasadorului american, ar trebui taxată. Acesta a mai precizat că marea problemă a României nu este corupția, ci faptul că unii ”demagogi” din afară amenință României și, în același timp, se folosesc de românii de valoare.

”M-a surprins intervenția ambasadorului SUA. Numai nu a spus să rămânem în Piață. Asta au făcut cu Egiptul. A plecat Mubarak și au venit Frații musulmani. E greu de înțeles.

Pot fi și politici în care aliații vor să te vadă slab, ca să le mănânci din palmă, să te folosească. În timpul meu, nu au îndrăznit să facă astfel de politici.

Marea problemă e cu acești demagogi care ne spun ”luați refugiați sau vă tăiem fondurile de coeziune!”. Acești demagoci ne iau mii de doctori, mii de ingineri IT, mii de specialiști în orice alt domeniu. România trebuie să înceapă să se apere. Eu am spus asta de câteva ori în Consiliul European.

Ambasadorii ieșeau să consolidieze mesajele mele nu să aibe inițiativă și poate pe urmă să iasă președintele să spune ce a zis ambasadorul. Acum a rămas spațiul gol. Dacă nu joacă politicieni, joacă ambasadorii.

Nu vreau să fiu jignitor, dar să spun: obrăznicia, acțiunea unor ambasadori a unor state de multe ori în ultimele luni e fără mandat de mesaj, titrează B1 TV.

Vezi VIDEO AICI

Ambasadorul spune ”stați în stradă să destabilizăm și România că nu ne ajunge Republica Moldova și Ucraina”. Ar fi trebuit (ca ambasadorul american n.r.) să fie chemat la Ministerul de Externe și atenționat”, a opinat fostul președinte.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: