Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc (PNL), a declarat că întâlnirea de vineri seară cu președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a fost una între doi oameni care se știu de 20 de ani, nu una politică.
”Am venit să îl salut pe fostul președinte al României și pe fostul partener din activitatea guvernamentală. Am discutat aspecte din viața noastră politică pe care am avut-o în trecut și, în calitate de primar, i-am urat bun venit în Cluj-Napoca fostului președinte al României. (…) Nu am făcut politică, politică fac alții. Nu am discutat niciun fel de aspect legat de Mișcarea Populară, de PNL, au fost subiecte excluse din dezbatere. A fost o reîntâlnire a doi oameni care au fost la un moment dat în fruntea unor instituții fundamentale ale statului român și, în primul rând, a doi oameni care se cunosc de aproape 20 de ani’, a răspuns Emil Boc întrebărilor jurnaliștilor.
Întâlnirea dintre Traian Băsescu și Emil Boc a durat mai mult de o oră titrează Agerpres.
Președintele Mișcării Populare (MP), Traian Băsescu, și primarul Clujului, Emil Boc (PNL) s-au întâlnit, vineri seară, la Hotelul Opera Plaza din Cluj-Napoca, după ce Traian Băsescu s-a cazat la hotelul respectiv, în vederea unor întâlniri pe care le are, sâmbătă, la Cluj, cu membri ai formațiunii pe care o conduce. La intrarea în hotel, Emil Boc a refuzat să facă vreo declarație, după ce anterior Traian Băsescu le-a răspuns jurnaliștilor că nu are fixată vreo întâlnire cu Emil Boc. De asemenea, Traian Băsescu a negat faptul că ar încerca să-l convingă pe Emil Boc să intre în MP.
Mișcarea Populară care crește în sondaje are programată, sâmbătă, de la ora 10.00, o reuniune a Consiliului Executiv Național al organizației de tineret, urmată, de la ora 12.00, de Colegiul National al Mișcării Populare, iar de la ora 15.00, de o întâlnirea organizatorică zonală.
NapocaNews