Când a avut loc la Bucureşti cumplita tragedie de la club Colectiv, Ponta şi-a depus imediat demisia în urma protestelor de stradă, deşi nu premierul era vinovat de tragedie, România fiind singura ţară din lume care îşi dă jos guvernul pentru că are cea mai mare creştere economică din Europa.
În urma atentatelor multiple de la Paris, preşedintele Franţei a fost ridicat ca un sac de cartofi şi scos de pe Stade de France flancat de agenţii servicilor secrete. Hollande e înregistrat de camerele video ca un om speriat care nu înţelege ce se întâmplă. E un semn de slăbiciune pentru un lider care din luna august nu înţeles nimic privind invazia imigranţilor musulmani şi consecinţele acesteia asupra spiritului creştin al Europei, mai mult, a fost în corul vocal al impunerii cotelor obligatorii ţărilor care au refuzat. Pare incredibil că Hollande şi serviciile secrete franceze nu au înţeles nimic din ce se întâmplă în Franţa, în urma atentatelor de la Charlie Hebdo din luna ianuarie anul acesta. Deşi au primit un buget imens serviciile secrete franceze nu au luat nicio măsură să prevină atentatele. Vineri seara au fost organizate lovituri teroriste ale Statului Islamic în şapte locaţii din Paris cu circa 130 de morţi şi alte sute rănite. Specialiştii şi analiştii în terorism spun clar că un astfel de atentat se organizează cu luni de zile înainte, foarte minuţios şi, totuşi, serviciile secrete franceze care toacă sute de milioane de euro nu au avut nicio informaţie, nicio pistă şi nicio intuiţie că se va întâmpla atentate multiple în capitala Franţei. Ciudat? Pare imposibil acest lucru dacă nu ar fi existat o „trădare” la mijloc.
În presa franceză au apărut declaraţii ale unor ofiţeri secreţi francezi care îl acuză pe Hollande că a trădat Franţa, prin negocierea cu lideri religioşi ai Islamului, lăsând garda jos, pentru a obţine sprijinul musulmanilor la alegerile locale din decembrie pentru Partidul Socialist. În România pentru drama de la Colectiv, Victor Ponta şi-a dat demisia. În Franţa, când îşi va da demisia preşedintele Hollande, că au murit oameni nevinovaţi pentru că nu a fost în stare, deşi a avut precedentul Charlie Hebdo, ca să asigure siguranţa cetăţenilor francezi?
Acest odios atentat de la Paris a mai scos un lucru în evidenţă: asupra teroriştilor ucişi de forţele de securitate s-a găsit un paşaport sirian. Refugiatul musulman fusese înregistrat în Grecia în luna octombrie, odată cu valul imigraţionist. Tot mai mult se confirmă vocile lucide că din luna august asistăm de fapt nu la o criză a refugiaţilor, ci la o invazie musulmană organizată de către Statul Islamic cu scopul de a distruge Europa şi a modifica structura demografică şi religioasă a bătrânului continent. Tot controversată este „orbirea” cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui comisiei europene Junckers, care primesc pe refugiaţi cu braţele deschise, ba mai mult invitându-i să vină în Europa. Toate personalităţile politice din ţările central şi est-europene şi din presa liberă au atras semnale alarmiste, că odată cu valul de imigranţi musulmani se înfiltrează luptători ISIS foarte periculoşi care vor destabiliza Europa, dar Hollande, Merkel şi Junckers au refuzat să vadă realitatea şi au impus cu forţa cotele obligatorii, expunând popoarele europene la pericolul terorismului. De ce?
Multă vreme am susţinut la fel ca numeroşi alţi analişti şi jurnalişti, că „orbirea” ideologică a celor trei Merkel, Hollande şi Junckers privind invazia musulmană şi imposibilitatea integrării a milioane oameni de altă religie decât cea creştină, este rosul neo-marxismului cultural, multiculturalismului prost înţeles şi al unui agnosticism monden, paradigme care îi împiedică pe aceşti politicieni să vadă şi să perceapă realităţile unei lumi în schimbare care merge pe sintagma lui Andre Malraux: „secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”. În general liderii bruxellezi şi ai UE sunt foşti membrii ai organizaţiilor marxiste, leniniste, maoiste sau troţkiste din anii 70, comunişti revizionişti care cu vârsta au devenit populari, socialişti sau creştini-democraţi, dar ideologic tot atei sau agnostici au rămas. Ei nu pot înţelege lumea decât în paradigma dialectică marxistă sau maoistă, în spiritul violent juvenil al lui Che Guevara. Şi totuşi, ultimele atentate multiple de la Paris mi-au schimbat optică.
Cred acum că o parte dintre liderii europenii sprijină „invazia musulmană” nu din raţiuni ideologice neo-marxiste şi multiculturale, din ignoranţă, nici măcar din interese economice ale multinaţionalelor pentru forţă de muncă ieftină, ci pur şi simplu din lăcomie pură. Se pare că la Bruxelles, Berlin, sau Paris sloganul „Corupţia ucide!” e mai actual decât la Bucureşti. Aceşti bătrâni politicieni nu sunt aşa de idioţi să nu-şi dea seama că în cei trei milioane de imigranţi musulmani care vor veni până în 2017 în Europa sunt şi luptători ISIS şi postaci de bombe în marile aglomerări urbane, de unde îşi atrag adepţii din ghetoruri islamiştii. Cred tot mai mult şi ştiu pe surse, că unii lideri europeni sunt corupţi cu sume uriaşe de bani să fie „orbi” în faţa invaziei musulmane şi să nu ia nicio măsură de protecţie după atentatul Charlie Hebdo de la Paris. Cine îi plăteşte pe aceşti lideri europeni să fie gazde primitoare cu milioanele de imigranţi musulmani, să persecute creştinismul european, deşi Viktor Orban i-a avertizat că greşesc, şi să nu ia măsuri reale împotriva terorismului: Arabia Saudită, şeicii petrolului, alte forţe pe care nu le cunoaştem…?
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



15 comentarii la “De ce au „trădat” Hollande, Merkel şi Junckers Europa în favoarea islamiştilor!”
Nu am inteles care este tara cu cea mai mare crestere economica????????????????????????
la ora actuala UE are circa 500 de milioane de cetateni din care DEJA 54 de milioane de imigranti musulmani (adica restul de 450 de milioane sunt "albi")…. planul este sa se ajunga la 150 de milioane plus cei 450 de milioane de albi , inseamna 25% din totalul viitoarei populatii, adica reprezentativitate in parlamente si in guverne…. Europa este invadata pe banii invadatilor…. iar scenariul nu e nou cum nici spagile absorbite de la bogatii arabi nu sunt ceva nou , altfel cum ne putem explica mentinerea automobilului pe benzina desi de zeci de ani exista inventate automobile ecologice cu variante alternative pe care uzinele germane/franceze nu le pun in productie (uzinele de automobile nu ar pierde nimic, vanzarile ar fi aceleasi sau mai mari, nevoia de transport nu se schimba ci doar carburantul !)….. deci, revenind la oile noastre, folosind metoda "victima e vinovatul" in timp ce din 1930 si pana astazi vinovatul de serviciu pentru orice e sionismul si evreii , bibliografia scenaritei in cauza fiind deja imensa, nimeni nu observa ca din 1928 s-a infiintat organizatia Muslims Brotherhood care pe tacute a acaparat miliarde de noi adepti credinciosi, s-a imobogatit fara numar ,a penetrat institutii de nivel global si si-a propus sa cucereasca tot pamantul in vederea incasarii taxei de protectie, un fel de Statul Unic, dar al lor si cu femeile in "uniforma"…. scenariul invaziei Europei este postat public pe youtube in 26 decembrie 2009 , probabil de catre un calator in timp , deoarece razboiul in Siria a inceput in 26 ianuarie 2011…. filmul se numeste "Europe in 2029" si deocamdata scenariul este indeplinit "pas cu pas", pana si atitudinea Poloniei, Ungariei, Romaniei sau cotele de emigranti sunt prezise cu exactitate….. zici ca traim in Matrix si-alta nu : https://www.youtube.com/results?search_query=europe+in+2029 ………… https://www.youtube.com/results?search_query=Muslims+Brotherhood
nu spun ca evreii ar fi niste fete mari, spun doar ca de cand transporturile si telecomunicatiile au transformat planeta intr-un sat in care orice distanta este accesibila imediat, acum o gramada de lume s-a smecherit si vrea Statul Unic …. dar pentru el…. cu 7 miliarde de sclaveti contributori disciplinati…. iar comunitatea arabilor bogati lucreaza deja la asta intr-un mod foarte sarguincios, lucru la care nu prea am fost atenti in ultimii 70 de ani generally speaking…
Nimic nu e la intamplare ,totul face parte dintr-un plan bine stabilit .Planul este de a instaura Guvernul Mondial ,condus de un lider "carismatic ",un lider gen Mesia .
''singura ţară din lume care îşi dă jos guvernul pentru că are cea mai mare creştere economică din Europa'' 3% in Euro (aur) din economia Germaniei fac dublu decat tot Pibul Romaniei care fie vorba intre noi e mai mic decat cifra de afaceri a Coca ~Colei sa nu pomenesc despre Foxcon de exemplu ! Intrebarea mea e despre ce vorbim? Comparam % sau cu alte cuvinte pere cu avioane cu reactie? Care crestere economica? Cand Ro nu e capabila sa-si exploateze cuprul sau aurul si le doneaza ca ultimul jeg de t,ara' bananiera pe 3 scuipati !?
Noua DEZordine Mondiala e ba's,ita' peste Ocean si pusa-n aplicare cu idiot,ii din Parlamentul European. Nu-i cred atat de abili sa-i jumuleasca de moneys pe ara'bet,i ! Marea majoritate a Westicilor sunt retarzi iar politicienii ajung ca si Vanghelie al nostru din intamplare/ greseala/ conjunctura' acolo unde sunt! adica' niste gunoaie umane!
Romania si Coreea de Nord!
pai cand ai un leu si mai reusesti sa aduni cu inca unul…nu se cheama ca ai crescut 100% ?! :))))
Pot sa distribui cu copy paste ?
unde se simte frate extraordinara ,plenipotentiara ,si nemaiantalnita crestere economica ? In buzunarul cui ? eu unul chiar nu am simtit nimic ! Sa spuna cineva cum a resimtit-o in bine !
– Cultural Marxism: The Corruption of America
http://bit.ly/1RV5l54
– Jewish involvement in the promotion of ‘hate speech’ laws, multiculturalism, mass immigration, denationalization, subversion of traditional values, and related items.
http://bit.ly/1hiuHNK
Articolul are cap si coadà dar nu si cuprins; în schimb e lung si foloseste anapoda notiuni rezervate în general celor care le cunosc semnificatia, ex: "paradigme" si "sintagma". Pe scurt, un adevàrat divertisment, binevenit într-un context general atît de mohorît.
Sa compari situatia lui Ponta cu Hollande, mai simtitor de secrete vibratii psd-iste in inima, este cel putin ridicol. Sa-i atribui un merit lui Ponta ca a demisionat cand nu era vina lui, inseamna sa nu accepti ca Pinocchio ar fi trebuit sa demisioneze demult, demult, demult, atunci cand problemele chiar aveau legatura cu el. El are impresia ca urcandu-se pe valul Colectiv, romanii uita cine este de fapt. Dar nu toti romanii sunt ca tine, mai draga autor al acestei stupide comparatii…
Bai fratilor da' multi mai sunteti!Cred ca datorita veniturilor castigate de echipele voastre, Romania are cea mai mare crestere economica din Europa,iar guvernul nu stie cui sa multumeasca.Tare mi-e frica ca n-o sa mai vad gradinari,gunoieri,zidari ca toti vor vrea 300de euro (pt.inceput) butonand pe tastaturi.De ce tocmai ACUM este momentul CEL MAI POTRIVIT? Poate ca momentul ideal l-ai prins d'ta cand te-ai inrolat. MLM curat-murdar.
Asa-i in ,,democratie'' ! Dictatura multimiliardarilor lumii prin pioni ca junkers merkel, basescu, ponta etc
Cred ca problema refugiatilor este dirijata de undeva de mai de sus, si are scopuri mult mai profunde si anume distrugerea crestinismului si prigonireacrestinilor prin acesti musulmani . Pr Elpidie marele misionar ortodox din Africa, numit si " mama orfanilor din Africa" a prevazut aceasta invazie a musulmanilor si ce va urma inca din 2013.